Administrația locală din Fărcașa a dotat Serviciul de Asistență Comunitară cu încă o mașină, pentru a facilita deplasarea asistentelor la domiciliul bolnavilor care au nevoie de asistență medicală.
„Gradul de sănătate al comunității a fost, este și va fi, una dintre prioritățile administrației locale a comunei Fărcașa. Cu toate că la nivel de comună avem 3 medici de familie și doi medici stomatologi și un centru de permanență (care va suferi o mărire de capacitate prin construirea unei extinderi), nevoia a impus și existența unui serviciu de asistență comunitară. Serviciul de asistență medicală comunitară se adresează în principal categoriilor de persoane vulnerabile precum: bătrâni, oameni cu dizabilități ori cu boli cronice, persoane afectate de boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative, ori alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau social, de la nivelul comunității noastre. În cadrul acestui serviciu avem trei asistente care se deplasează la domiciliul bolnavilor (al celor care solicită ajutorul) și se străduiesc, în permanență, să ajute oamenii aflați în suferință și să le aline durerile. Noi, ca autoritate publică locală, ne străduim să le punem la dispoziție tot ceea ce este necesar pentru a-și putea desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Pentru o mai bună operativitate, acest serviciu a fost dotat cu încă un autoturism care să le faciliteze accesul și deplasarea la domiciliul bolnavului”, a spus Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa.