SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 31-32 (15-17)
Victorie răsunătoare a CS Minaur Baia Mare, obţinută chiar în detrimentul ultimei campioane, SCM Râmnicu Vâlcea, scor 32-31 (17-15), victorie care trimite echipa noastră pe podium. Cu loturile decimate, de Covid-19 şi accidentări, cele două formaţii au oferit o bună propagandă handbalului feminin românesc, în special cea maramureşeană, care a condus absolut pe tot parcursul jocului şi care a arătat, sperăm că aşa va fi şi pe mai departe, că poate să se gândească la mai mult în acest sezon. Desigur, e devreme să ne gândim la obiective măreţe, însă e clar că dispunem de un lot valoros, capabil să lupte pe toate fronturile.
Băimărencele ne-au arătat încă din start intenţiile clare de a câştiga această dispută şi desprinderea a venit ca atare, 1-4 (5), 2-6 (10). În lipsa antrenorului Costică Buceschi, fetele noastre nu vor să lase nimic la voia întâmplării, Kovacevic este vioara întâi (chiar a jucat fabulos) şi pur şi simplu facem o primă repriză senzaţională. Momentele bune le speculăm la maximum şi ajungem să conducem la şapte goluri, 8-15 (23) şi 9-16 (24). Crezând că punctele sunt rezolvate, ne relaxăm prematur şi Vâlcea se apropie considerabil până la pauză, 15-17 (30). Partea a doua are acelaşi ritm, dar nu aceleaşi coordonate pentru CS Minaur, jocul derulându-se sub semnul echilibrului. Însă ne menţinem tot timpul la conducere, dar fără a avea un avans mai mult de trei lungimi. Clarificăm situaţia în finalul jocului, Idehn are două intervenţii salutare şi băimărencele înving campioana la un gol, 31-32, victorie absolut meritată.
• Arbitri: Iulian Ghiță / Sebastian Topliceanu (Constanța). Observator FRH: Constantin Din (București). • Aruncări de la 7 m: 7-3 (transformate: 6-2; au ratat Norgaard, respectiv Lavko). Minute de eliminare: 8-8. • SCM Râmnicu Vâlcea: Batinovic (4 intervenții, a apărat un 7 m), S. Rus (3 intervenții) – Norgaard 12 (6 din 7 m), Fernandez Fraga 7, Liscevic 5, Ţîrle 3, Gonzalez Alvarez 2, Daria Bucur 1, Marin 1, R. Dăscălete, Lupei. Antrenor: Florentin Pera. • CS Minaur Baia Mare: Idehn (8 intervenții, a apărat și un 7 m), Enache (3 intervenții) – Kovacevic 13 (1 din 7 m), Lavko 5 (1 din 7 m), Blohm 4, Fujita 4, Tănasie 3, A. Popa 2, Cioca 1, Laslo, Polocoșer, Kerekes, Borș, Tecar. Antrenor: Claudia Cetățeanu.