Pentru că, vechea biserică a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Lăpuș, construită din lemn de stejar, de-a lungul anilor s-a dovedit a fi neîncăpătoare, maica stavroporă Maria Magdalena Drăguș – stareța mănăstirii, măicuțele slujitoare și locuitorii comunei Lăpuș, au considerat necesară construirea unei noi biserici în apropierea celei vechi.
Și așa, au demarat lucrările la noua biserică, realizate de firma Gricon. Ing. Florin Buda, administratorul firmei de construcții, a precizat că: „s-au montat armături pe bolta centrală și se pregătește pentru turnarea betonului, au fost turnate cupolele de pe abside și de pe Altar. La cupolă, lucrările se găsesc la cota 9,90”.
La Mănăstirea din Lăpuș, într-un atelier de croitorie special amenajat, 13 călugărițe, respectând tipicul mănăstiresc „rugăciune, muncă și învățătură”, confecționează, cu migală, alese costume preoțești, cu fire din aur, reverande de culoare neagră sau prapure.