În apropierea oraşului Tg. Lăpuş, la intrarea în satul Borcut, aparţinător oraşului, apele rîului „Dobric”, ce izvorăsc din Masivul „Şatra lui Pintea”, au făcut ravagii. La faţa locului au fost prezenţi agenţii şefi principali Ioan Petrehuş şi Ioan Şlean, împreună cu elevul – viitor poliţist, Dan Petruţ. S-a constatat că de pe un povîrniş de deal de la marginea drumului judeţean DJ 18 B, mai multe locuri erau inundate de ape tulburi, mari şi reci. Mai multe terenuri agricole semănate în toamnă, păşuni şi fîneţe zăceau sub ape. Cauza producerii acestora sînt ploile ce au căzut mai multe zile, văi şi pîraie înfundate, precum şi topirea zăpezilor. Mai întîi, rîul „Dobric”, în revărsarea sa puternică, a produs pagube în satul care-i poartă numele, adică Dobricul Lăpuşului. Aici, apa a ieşit pe drumul comunal asfaltat ce traversează această localitate şi a pătruns în casele şi printre acareturile mai multor dobricani. În gospodăria d-lui Vasile Paşca, fundaţia casei a fost umplută de noroi, crengi rupte, lemne şi tot ce aduna apa-n calea ei. Revenind la intrarea în Borcut, am văzut imensităţi de ape revărsate pe mai multe terenuri, mai pregnant în trei locuri. Oamenii erau disperaţi şi ne spuneau că apa le-a dat mari bătăi de cap prin revărsarea ei. Şi rîul Lăpuş, care este al doilea ca lungime (114 km) după Vişeu, s-a revărsat, dar n-a produs pagube materiale, doar a rupt mai mult teren din malurile sale.