Având în vedere că de ieri, vineri, 15 mai 2020, a încetat starea de urgență și aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult, în cimitire și participarea acestora la sfintele slujbe:
- I. Accesul credincioșilor în lăcașurile de cult
- Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală și spovedanie, vor respecta distanța de 2 m, așteptând pe un singur rând. Distanța de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.
- Se recomandă vârstnicilor, persoanelor cu probleme majore de sănătate și persoanelor din grupele cu risc sporit să rămână acasă în timpul săvârșirii slujbelor publice. Aceste persoane sunt rugate să meargă la biserică înainte sau după slujbele liturgice săvârșite în aer liber, pentru a se ruga individual, spovedi și împărtăși cu Sfintele Taine, în lăcașul de cult, după un orar stabilit în prealabil de comun acord cu preotul paroh.
- Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum și persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică și nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului (online). Spovedirea și Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile.
- De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult a persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
- Ordinea, disciplina, igiena și respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajați sau voluntari desemnați ai bisericii respective.
- La Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici și sărbători, săvârșite în aer liber, lângă lăcașul de cult, pot participa și credincioșii mireni.
- La slujbele săvârșite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m în orice direcție.
- Folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.
- Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuințe. Astfel, se va evita aglomerația credincioșilor la slujbele de sâmbătă și duminică.
- Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedește vor utiliza mască de protecție și vor menține distanța fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorității bisericilor și caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul și penitentul. Dezlegarea oferită de preotul duhovnic se pronunță de la distanță, fără atingerea penitentului.
- Sfânta Taină a Botezului și Sfânta Taină a Cununiei se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maximum 16 participanți (slujitorii bisericești, primitorii Tainei, părinții acestora și nașii). Aceștia vor respecta în biserică distanța de 2 m. Nu se va săvârși Taina Botezului pentru mai mulți copii odată. După fiecare Botez, cristelnița se va goli de apă și se va dezinfecta. La Taina Cununiei, paharul comun („paharul mântuirii”) se va oferi doar mirelui și miresei (conform rânduielii Slujbei Sfintei Cununii).
- Slujba de înmormântare va fi săvârșită în biserică (număr de maximum 16 persoane) sau în aer liber, respectându-se toate normele sanitare, distanță de 2 m și alte prevederi legale în vigoare.
- Credincioșii ortodocși români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie și celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile TRINITAS TVși Radio TRINITASale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.
- Credincioșii bolnavi aflați la domiciliu sau în spitale pot primi Împărtășania pentru bolnavi cu respectarea strictă a regulilor sanitare, potrivit îndrumărilor speciale pentru aceste cazuri.
- Folosirea spațiului liturgic
- La intrare și ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
- La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.
- La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică își va dezinfecta mâinile.
- În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane și a sfintelor moaște, precum și a mâinii slujitorilor Sfântului Altar, însă evlavia pentru sfintele icoane și pentru sfintele moaște se va arata printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh și preot se va arăta printr-un gest de înclinare a capului.
- Până la normalizarea situației, nu se vor organiza agape în biserică sau în spațiile anexe ale acesteia.
- La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecție și mănuși. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioșii din biserică. Ca măsură de siguranță (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spațiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.
- Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane, prin păstrarea distanței. (după basilica.ro)