Slujba celei de a doua Învieri

0
90

Duminică, 19 aprilie 2020, ziua Învierii Domnului, de la ora 12,00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Vecernia sau slujba celei de doua Învieri, cum mai este cunoscută, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.

La strană au dat răspunsurile cântăreții Catedralei, arhidiaconi, diaconi și teologi din această mare familie care este Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unitate de cult care face parte din Centrul Eparhial.

         În timpul Sfintei Slujbe, soborul a citit Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, după tradiția Bisericii Ortodoxe.

După încheierea Slujbei celei de a doua Învieri, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioșilor despre aceasta:

„La această slujbă se citește Evanghelia care vestește despre faptul că Mântuitorul se arată înspre seară, în prima zi a săptămânii, Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, după ce în zori S-a arătat Femeilor Mironosițe și le-a transformat în mărturisitoare și propovăduitoare ale Învierii, zicându-le să meargă și să spună ucenicilor Săi că El este viu și că Îl vor întâlni în Galileea, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Spre seară li se arată Sfinților Săi Ucenici și Apostoli acolo în foișor. În singurătatea foișorului, unde ei erau retrași și ascunși de frica iudeilor, se arată și le aduce pacea. Le zice: Pace Vouă! Și după aceea, suflând asupra lor, le zice Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți ține ținute vor fi! În momentul în care Mântuitorul a suflat asupra Sfinților Săi Ucenici și Apostoli cu Duhul gurii Sale i-a hirotonit. Le-a dăruit taina preoției și puterea de a lega și dezlega. De aceea, în această zi ei primesc, propriu-zis, mandatul de a propovădui și de a fi, pe de o parte, sacerdoți, și pe de altă parte Apostoli și mărturisitori ai Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că Apostolii erau în sobor. Erau toți adunați în rugăciune. În această zi, la această slujbă, la Vecernia sau Învierea Mică, se citește Evanghelia în mai multe limbi. Este o frumusețe deosebită a Ortodoxiei aceasta.”

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.