Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) și de Sfintele Paști vor fi săvârșite anul acesta doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor mireni, pentru a oferi credincioșilor o anumită consolare și pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile și mănăstirile vor proceda după cum urmează:
- Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică(în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) și vor fi distribuite, de către voluntari, credincioșilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măști și mănuși de protecție.
- În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârșește slujba Sfântului Maslu de obște (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.
- Spovedania și împărtășirea credincioșilor se pot săvârși în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuința credincioșilor, preotul va utiliza încălțăminte de unică folosință și mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă și săpun și cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult și epitrahil, trusa liturgică pentru împărtășirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 22 martie 2020).
- Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă și vin, numită „Paști”, va fi sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, și va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri și sâmbătă, „Paștile” vor fi distribuite gratuit credincioșilor, în locuri specialamenajate în afara lăcașurilor de cult. Personalul deservent va purta mască și mănuși de protecție.
- Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcașurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paști (vineri și sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleași reguli sanitare ca și în magazinele alimentare (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat).
- Pentrucredincioșii vârstnici și bolnavi, „Paștile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri și sâmbătă sau în prima zi de Paști. Voluntarii vor purta mască și mănuși de protecție, precum și ecuson nominal, semnat și ștampilat de către fiecare parohie.
- Pentru a nu fi întreruptă tradiția începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranța și lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercați de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre searăși va fi distribuită delegațiilor eparhiilor la Aeroportul Internațional Otopeni, care vor purta mască și mănuși de protecție și vor respecta distanța socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuși și ecuson, vor primi Sfânta Lumină și o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită și care o așteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.
- Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modificăîn această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioșilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți, dar fără participarea credincioșilor mireni.
- De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioși mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcașului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor.În acest sens, imediat după chemarea Veniți de primiți lumină! și cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rostește binecuvântarea „Slavă Sfintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale și se va rosti ectenia mare, apoi toți clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii și pentru săvârșirea Sfintei Liturghii.
- La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieși la ferestre și balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat!și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alți vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.
- În prima zi de Paști, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioșilor vârstnici și bolnavi „Paștile”, precum și pachete cu daruri alimentare de Paști (ouă, cozonac, dulciuri etc.).
- Tot în prima zi de Paști, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârșește în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioșilor mireni.
- Prezentele Îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020intitulate Noi măsuri privind slujbele și activitățile sociale bisericești.
- Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoți și diaconi) sau a credincioșilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toți avem obligația de a respecta dispozițiile autorităților de stat, în caz contrar, vom suporta sancțiunile prevăzute de lege.
- Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor sfinților ca starea aceasta de grea încercare cauzată de pandemiaactuală să înceteze cât mai curând!
Cancelaria Sfântului Sinod
miercuri, 08 aprilie 2020