Din bugetul Primăriei oraşului Târgu Lăpuş, primar Mitru LEŞE, s-a acordat un sprijin ce a constat în pachete alimentare consistente pentru cetăţenii lăpuşeni care fac parte din categoria persoanelor vulnerabile, fără susţinători sau altă formă de ajutor din Târgu Lăpuş şi din satele aparţinătoare acestuia: din Boiereni – 9 persoane, Dămăcuşeni şi Dobric – 8, Dumbrava – 6.
Pachetele cu produsele alimentare s-au distribuit fiecărei persoane la locuinţă. În 31 martie au continuat astfel de acţiuni caritabile iar distribuţia pachetelor alimentare au fost pentru persoane cu vârste de peste 65 de ani din satele Fântânele – 11, Inău – 3, Răzoare şi Rogoz – 16, Rohia – 12 şi Stoiceni – 5 persoane.
Concomitent, primăria lăpuşeană, prin angajaţii săi, sprijină efectiv persoanele care solicită procurarea de medicamente de la farmacii şi ridicarea reţetelor acestora de la medicii de familie.
Totodată, Primăria Târgu Lăpuş, prin serviciul de specialitate, va dezinfecta 81 scări de bloc şi va monta dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe. Pentru orice sesizare sau problemă cetăţenii pot suna la tel. 0262384465, 0730107287 şi 0730018322 în orice interval orar.