Nu de multă vreme, la prestigioasa Editură „Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei” a apărut Cartea “Ghidul peştilor (ihtiofauna) din Parcul Naţional Munţii Rodnei”, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, coordonator ştiinţific fiind d-l Claudiu Iuşan, colaborator Timea Kinga Câmpan. Iată ce scrie Iuşan în Prefaţă: „Parcul Naţional Munţii Rodnei reprezintă un sanctuar natural cu biodiversitate ridicată ce a stîrnit interesul multor cercetători şi a constituit un laborator viu în domeniul inventarierii şi monitorizării florei şi faunei locale. Multe din rezultatele cercetătorilor sînt cunoscute şi accesibile doar persoanelor pasionate de cercetare, explorare, motiv pentru care dorim prin astfel de materiale informative – o promovare a informaţiilor care susţin importanţa ariei protejate, atît la nivel local, regional, naţional, cît şi internaţional”. Ghidul peştilor cuprinde o descriere generală a speciilor de peşti ce pot fi observaţi în văile şi lacurile Munţilor Rodnei şi este realizat în cadrul Proiectului SOS Mediu intitulat „Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei”, implementat de către Consiliul Judeţean Maramureş în parteneriat cu Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei.