• Investiţia aduce un plus esteticii centrului nou al municipiului Baia Mare •
Administraţia Publică Locală a Municipiului Baia Mare a finalizat lucrările de reabilitare termică la două dintre blocurile înscrise în proiectul cu finanţare europeană. Este vorba de imobilele nr. 5 din Piaţa Revoluţiei şi nr. 1 de pe str. Culturii, primarul Cătălin Cherecheş şi responsabilii de proiect fiind ieri la faţa locului pentru a verifica rezultatul final. Pe lângă avantajele clare pentru cele 134 de familii care locuiesc aici şi care vor beneficia de reducerea substanţială a costurilor de întreţinere pentru încălzire, investiţia aduce un plus imaginii pe care centrul nou o are. Primarul a anunţat ieri că în primăvară va intra în reabilitare şi Piaţa Revoluţiei, una dintre puţinele zone publice rămase nemodernizate, după ce se finalizează procedurile de licitaţie.
Premieră pentru regiunea de Nord – Vest a României: izolare cu vată bazaltică
În ceea ce priveşte reabilitarea termică a celor două imobile unde lucrările au fost finalizate miercuri, 16 decembrie, Baia Mare a reuşit şi o premieră pentru regiunea de Nord – Vest: izolaţia s-a realizat cu vată bazaltică. „Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiul Baia Mare, în speţă cele două proiecte, blocul OJT şi Piaţa Revoluţiei numărul 5. Lucrările au prevăzut reabilitarea termică faţadă opacă. Reabilitarea faţadei s-a făcut cu vată bazaltică de zeci de centimetri grosime. De exemplu, la hidroizolaţie am pus vată bazaltică de 24 de centimetri. Toate geamurile apartamentelor au fost înlocuite cu geam termopan după normativele de calitate existente în vigoare”, a spus Mona Şimon, managerul de proiect. Lucrarea are garanţie timp de cinci ani, ca în cazul tuturor investiţiilor din fonduri europene, timp în care constructorul are obligaţia de a remedia deficienţele care ar putea apărea.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Am finalizat lucrările de reabilitare termică la două blocuri importante ca aşezare pentru municipiul Baia Mare, două imobile care dau un exemplu pentru ceea ce înseamnă reabilitarea faţadelor în primul rând, nu neapărat reabilitare termică. Pentru că asta ne interesează în această zona centrală, să avem faţade igienice. Nu discut despre valenţele economice şi de reducerea costurilor prin aceste izolări termice pentru că sunt calcule care arată foarte clar acest lucru. Pe mine personal, ca şi primar, mă interesează cel mai mult modul în care arată cel puţin această zonă centrală, faţadele blocurilor. Îi invit pe arhitecţii care lucrează la alte proiecte, dar şi pe cei de la asociaţiile de proprietari să găsească măsură corectă în a evalua proiectele astfel încât acea contribuţie chiar şi minimală de 10% să fie una suficient de redusă astfel încât fiecare cetăţean să îşi permită acest lucru pentru că altfel blocăm proiecte care pot să fie foarte generoase pentru refaţadizarea unor blocuri şi refacerea aspectului oraşului. Din punctul meu de vedere, reabilitarea în această zonă va continua cu reabilitarea Pieţei Revoluţiei. Proiectul este în licitaţie şi cel târziu în luna februarie va începe execuţia lucrărilor”.
Maria Stan, preşedinta Asociaţiei de proprietari de pe str. Culturii nr. 1: „Suntem foarte mulţumiţi. Deja spun locatarii că se simte izolarea termică inclusiv la balcoane unde nu este nicio sursă de încălzire unde nu a scăzut temperatura sub 15 grade”.
Reabilitarea termică a blocurilor din Baia Mare, un proiect care va continua
Reprezentanţii Administraţiei Publice Locale au arătat că în continuare vor fi depuse proiecte spre finanţare pentru realizarea reabilitării termice a mai multor blocuri din municipiul Baia Mare. „Vom face şi un program local prin care în Centrul Istoric vom face un regulament de scutire de impozite pentru cei care îşi refac faţadele sau vom face noi reabilitarea faţadelor în contextul în care vom recupera banii de la cetăţeni într-o anumită perioadă de timp. O astfel de construcţie, inclusiv din perspectivă administrativă şi financiară, prin care facem un program local, primăria investeşte în refaţadizare, nu neapărat în izolare termică şi schimbare de geamuri (pentru că majoritatea pierderilor de căldură sunt în zona geamurilor) şi recuperarea acestor sume pe o perioadă de zece ani de către primărie, poate să fie o chestiune care să dinamizeze foarte mult refacerea imaginii oraşului şi a cartierelor care astăzi, de multe ori, arată cenuşiu. Acesta va fi proiectul pe care îl vom gândi şi vom vedea ce fonduri europene putem atrage dar vom gândi şi care este resursa din bugetul local pe care o putem aloca încă din 2016 pentru acest proiect”, a mai declarat primarul Cătălin Cherecheş.
Valoarea totală a proiectului prin care s-au reabilitat cele două blocuri din municipiul Baia Mare se ridică la suma de aproximativ trei milioane de lei, 60% din aceasta reprezentând contribuţia Uniunii Europene, 30% alocări din bugetul local şi o parte de 10% contribuţia proprietarilor de locuinţe.