ACS Fotbal Comuna Recea a plecat, ieri-dimineaţă, în cantonament în Antalya, perioada de pregătire a stagiului urmând să se deruleze pe parcursul a 8 zile. Antrenorii Ciprian Danciu şi Ovidiu Mic au deplasat un lot format din 23 de jucători, printre aceştia regăsindu-se şi cele şapte achiziţii ale iernii: portarii Dorian Răileanu şi Mihai Marc, respectiv jucătorii de câmp Gabriel Oiţă, Claudiu Coltor, Adrian Balha, Paul Szecui şi Raini Bandula. În cele opt zile de stagiu, Comuna Recea va efectua câte două antrenamente pe zi şi are perfectate şi trei jocuri amicale. Lotul deplasat în Antalya: Alin Bota, Dorian Răileanu, Mihai Marc – Bogdan Paşca, Marius Potcoavă, Gabriel Oiţă, Claudiu Maftei, Milian Urs, Vlad Opriş, Adrian Micaş, Cosmin Berindea, Alex Oltean, Viorel Chinde, Alexandru Mărieş, Romario Rus, Norbert Janos, Claudiu Coltor, Arthur Teut, Cătălin Jucan, Adrian Balha, Paul Szecui, Raini Bandula şi Ciprian Brata.