Schitul „Sfânta Ana”– cel mai vechi schit din Sfântul Munte Athos

Aflat pe teritoriul Mănăstirii Marea Lavră, Schitul „Sfânta Ana” din Sfântul Munte Athos nu este numai cel mai mare, ci, totodată, și cel mai vechi schit din Sfântul Munte.
Așezământul este renumit pentru frumusețea locului, cât și pentru așezarea chiliilor, care sunt ca niște cuiburi de păsări agățate pe panta Muntelui. tSchitul „Sfânta Ana” este situat în partea de sud-vest a peninsulei athonite, la o altitudine de aproximativ 500 de metri de la nivelul mării. Schitul este accesibil cu vaporul – o oră din portul Dafne, apoi o ascensiune de încă o ora (peste 1.400 de trepte de la mare) – sau pe poteci (două ore de la Mănăstirea Sfântul Pavel sau șase ore de la Marea Lavră).
Întemeierea schitului este atestată în secolul al XIV-lea. Primul ctitor este Cuviosul Gherontie, ultimul egumen al Mănăstirii Vuleftiria, care avea legături duhovnicești cu Sfântul Maxim Kavsokalivitul. Această mănăstire, care era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie”, a fost distrusă de pirați. De aceea, călugării de aici, sub povățuirea Cuviosului Gherontie, au urcat pe povârnișul Muntelui, acolo unde se întinde astăzi schitul. La început și-au construit colibe, apoi chilii mai mari, iar în 1680 patriarhul ecumenic Dionisie al III-lea, care se retrăsese în Mănăstirea Lavra, a construit Kiriakonul schitului. La 25 octombrie 1686 au fost aduse de la schitul Provata moaștele Sfintei Ana – partea de jos a piciorului stâng, care este acoperit cu piele – și au fost așezate în biserica nouă a schitului. De acum înainte, schitul, căruia până în acel moment i se spunea ”Schitul Lavrei”, s-a numit Schitul „Sfânta Ana”. În 1689, Patriarhul ecumenic Dionisie al V-lea a recunoscut funcționarea canonică a schitului, prin sigiliul patriarhal. În secolul al XVIII-lea, biserica centrală a fost extinsă și împodobită cu fresce. Biblioteca este lipită de kiriakon și conține aproximativ 100 de manuscrise, dintre care trei sunt pe pergament.
Schitul „Sfânta Ana” a dăruit Bisericii 16 Cuvioși Mucenici, printre care amintim: Macarie (†1590), Nicodim (†1722), Cosma (†1760), Luca (†1802), Ilarion (†1804), Nichita (†1809), David (†1813), Pavel din Peloponez (†1818), Nectarie (†1820). Aici s-au nevoit și Sfinții Nifon Athonitul, Gherasim din Kefalonia, Dionisie Retorul, Mitrofan, Sofronie, Sava cel Nou și alții.
Tot aici s-a retras și a pustnicit Patriarhul Chiril al V-lea (†1775), mitropoliții Neofit de Navpaktos (†1770) și Iosif de Târnovo (†1754), episcopii Dositei, Ierotei și alții.
După ce Patriarhul Chiril al V-lea s-a retras la „Sfânta Ana” și a viețuit în obștea Chiliei „Sfinții 12 Apostoli” ca simplu ascultător, părinții din schit i-au dat un măgăruș care să-i ușureze osteneala ascultării (îngrijirea unei livezi de măslini). Într-o zi călduroasă de vară, când se întorcea de la livadă la chilie, călare pe măgăruș, s-a învrednicit să vadă doi monahi îmbrăcați în haine strălucitoare, care ștergeau animalul de sudoare, spunându-i că el nu merită răcorire pentru că numai animalul s-a ostenit, cărând povara. De atunci, patriarhul căra singur toate poverile.
Schitul cuprinde astăzi un număr de 44 de chilii, iar monahi sunt în jur de 120. Fiecare chilie are o lucrare a mâinilor specifică – împletirea de coșuri ori metaniere, sculptura în lemn, compunerea de cântări psaltice, producerea tămâii, croitoria ori pictarea de icoane.
În timpul lunilor de vară, schitul oferă găzduire pentru numeroși pelerini. Comunitatea este administrată de un dikeu, administrator, care este ales dintre părinții schitului pentru un an.
Pr. Silviu Cluci