Manifestări la Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiş”

0
219

La finele săptămânii trecute, în organizarea Primăriei oraşului Târgu Lăpuş, a Parohiilor ortodoxe române I şi II şi a Liceelor Teoretic „Petru Rareş” şi Tehnologic „Grigore C. Moisil”, în sala mare de spectacole a Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiş” din Tg. Lăpuş şi-n foaierul acesteia, s-au desfăşurat concerte de colinde laice şi religioase sub genericul „Noi umblăm a colinda”.
Încă de la intrarea în foaierul Casei de Cultură, am apreciat Expoziţia de icoane ale elevilor de la Şcoala Gimnazială „George Lupan” din Groşii Băii Mari, director d-na prof. Iuliana Bunu. „Legat adînc prin tot ce-mi are glia, /Pe-acest pămînt de cremene şi vis,/ Îmi e mai drag un sat din România, /Decît oricare Londră sau Paris. /Nu dau o seară-n ţara mea domnească, /Pe tot ce este-n alte ţări mai sfînt, /Cum nu dau nici colinda românească, /Pe niciun cîntec care-i pe pămînt”… (Ioan Alexandru-Cîntecul Pămîntului). Pornind de la aceste aserţiuni, prezentatorul concertului, Viorel Danciu, care este şi dirijorul Corului „Armonia” de la Catedrala ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tg. Lăpuş – a prezentat, rînd pe rînd, formaţiile incluse în programul bogat şi diversificat al concertelor de colinde. Au susţinut aserţiuni scurte şi cei doi primari prezenţi în sală, Mitru Leşe din Tg. Lăpuş şi Florin Boltea din Groşii Băii Mari. Apoi, pe scena instituţiei de cultură lăpuşene, a avut loc un moment solemn şi emoţionant prin care Mitru Leşe a înmînat Diploma de Excelenţă preotului paroh, prof. dr. Andrei Baboşan de la catedrală. Au colindat în faţa unei numeroase şi entuziaste asistenţe, Corurile reunite „Angelli” din Baia Mare şi „Symbol” de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” din Tg. Lăpuş, dirijor preot prof. dr. Andrei Baboşan, solistă Marcela Latiş. Au mai colindat Gabriel Pop, Ioan Vîntu, Alberto Adrian, Roberta Cupşa. Scopul concertelor de colinde a fost unul caritabil, dedicat familiilor nevoiaşe, asociaţiilor diverse de copii şi pentru copiii din familii dezorganizate. Un punct forte al manifestărilor l-a constituit evoluţia scenică a corurilor reunite “Angelli”, “Symbol” şi “Armonia”, (Gru­parea corală “Angelli” aparţine Seminarului Teologic ortododox din Baia Mare), dirijor, prof. dr. Andrei Baboşan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.