La şedinţa extraordinară a Consiliului Local Baia Mare de miercuri, 9 decembrie 2015, au fost alocate sumele necesare pentru funcţionearea cluburilor sportive. Prin rectificare bugetară, au fost alocate următoarele finanţări: Handbal Club Municipal Baia Mare (Minaur şi HCM) 2.200.000 de lei; Fotbal Club Municipal Baia Mare 670.000 de lei; CSM Ştiinţa Baia Mare (rugby) 200.000 de lei; BCM Baia Mare (bachet) şi Ştiinţa Explorări (volei) câte 100.000 de lei fiecare. De asemenea, 30.000 de lei au fost alocaţi Clubului de Şah al municipiului Baia Mare. Sumele au fost alocate în baza contractelor de susţinere financiară pe care autoritatea băimăreană le are încheiate cu reprezentanţii cluburilor sportive.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Facem aceste propuneri pentru a salva nişte demersuri foarte oneste, foarte pozitive, foarte utile pentru comunitate. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă mai amintiţi faptul că împreună am preluat echipa Minaur din Liga a II-a. Am început să finanţăm echipa de handbal fete când erau undeva pe ultimele locuri din Campionat. Am înfiinţat echipa FCM Baia Mare în momentul în care trei sau patru ani de zile fosta echipă a plecat în altă parte şi după aceea a dispărut. Am înfiinţat echipa de baschet şi am susţinut echipa de volei precum şi cea de rugby şi am obţinut performanţe. În fiecare an, cu ocazia fiecărui buget am spus că e nevoie să creştem prestigiul acestui oraş prin maniere destul de simple. Şi sportul este o manieră destul de simplă prin care poţi să creşti prestigiul unui oraş. Poţi să creşti încrederea locuitorilor în comunitate şi încrederea în ei, poţi să dai satisfacţii şi emoţii de moment foarte ample. În fiecare an am alocat sume astfel încât am ajuns acum vreo trei ani de zile să căştigăm prima Cupă a României cu echipa de fete”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Prestigiu pentru Baia Mare, satisfacţii pentru comunitate… gust amar pentru primarul care a făcut performanţa posibilă
Primarul Cătălin Cherecheş a făcut câteva precizări şi despre ce a însemnat parcursul fulminant pe care cele două echipe de handbal, HCM Baia Mare şi Minaur, le-au avut în ultimii trei ani: „Nivelul maxim de entuziasm şi de satisfacţie l-am simţit atunci când am câştigat Cupa României. De atunci încolo a fost numai gust amar de fiecare dată, indiferent că am câştigat Campionatul, indiferent că am mai câştigat Cupe ale României. Doar gust amar pentru că la fiecare pas se trezeau tot felul de derbedei care spuneau că jucătorii sunt prea scumpi sau prea ieftini, că joacă prea bine sau prea rău, că le dăm posibilitatea să locuiească în apartamente mai scumpe sau mai ieftine, că mânăncă într-un loc sau în alt loc şi tot felul de lucuri care nu au făcut altceva decât să îmi creeze un fel de scârbă despre tot ceea ce înseamnă mod în care ar trebui să ne manifestăm ca şi comunitate atunci când vrei să creşti un simbol sau să ai o emblemă pe care să o răsfrângi asupra oraşului. Am văzut modul în care jucătoare emblematice ale României care au făcut istorie pentru această ţară, cum e Paula Ungureanu de exemplu, au ajuns să fie blamate, comentate, huiduite doar pentru că le durea coloana vertebrală şi nu puteau apăra aşa cum îşi imaginau unii de prin vreun sector al Sălii Sporturilor că ar trebui să apere. Se întâmplă ca băieţii să fie huiduiţi că pierd un anumit meci. Au ajuns unii să nu vină la sală pentru că biletul era 5 lei şi nu mai era intrarea gratuită sau era 10 lei sau 30 de lei în Liga Campionilor. Îmi aduc şi acum aminte cum speculau foarte mulţi momentul în care erau lăsate uşile deschise ca să intre lumea în Sala Sporturilor fără să plătească”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Decizii administrative pentru dezvoltarea sănătoasă a comunităţii, nu pentru aplauze sau voturi
În 2016, Administraţia Publică Locală a Municipiului Baia Mare va realiza un plan de dezvoltare pe partea de sport care să se extindă pe o perioadă de minim cinci ani. Primarul nu s-a ferit să declare că Baia Mare poate nu a fost pregătită să ajungă atât de departe în Liga Campionilor. Mai mult, a subliniat faptul că deciziile care se iau la nivelul administraţiei locale sunt pentru dezvoltarea sănătoasă a comunităţii şi nu pentru aplauze sau voturi.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Mi-am dat seama că lucrurile nu sunt despre câţi ne votează, despre câţi ne aplaudă, ci lucrurile sunt despre ceea ce faci şi cum mergi înainte şi despre cum nu trebuie să rezonezi cu tot felul de indivizi care habar nu au câte prune au în straiţă. Pe noi ne interesează să dezvoltăm acest oraş indiferent că vorbim de sport, de cultură sau alte lucruri. Dar la un moment dat când vorbim de dezvoltarea oraşului nu trebuie să fim haotici, ci trebuie să ştim exact ce facem, cum facem şi ce direcţie dăm fiecărui domeniu. Înainte de a face paşi spre bun gust ar trebui să facem paşi şi spre bun simţ. Cred că misiunea mea şi a Consiliului Local este una de a modela şi şlefui comunitatea. Şi modelăm şi şlefuim prin deciziile pe care le luăm şi acestea nu trebuie să fie neapărat întotdeauna decizii populare. Orice lucru poate să funcţioneze în sport după un principiu: respectarea legii. Poate să se desfiinţeze sau să nu mai funcţioneze orice în acest oraş dacă e vorba de a închide ochii în faţa legii. Atâta vreme cât respectăm legea putem fi parteneri în orice proiect. Pe această zonă de sport va trebui la începutul anului viitor atunci când vom finaliza bugetul să facem lucruri care ţin de o decizie hotărâtă pentru cinci-şase-zece ani pe sport în acest oraş. Am toată încrederea că prin această finanţare şi Minaur şi HCM şi FCM şi celelalte echipe vor primi o gură importantă de oxigen dar nu totul se rezolvă cu bani. Am văzut entităţi care au avut bani suficienţi şi care au fost prost gestionaţi şi lucrurile nu au funcţionat”.
„Prioritatea pe care trebuie să o avem noi finanţând sportul este ca prin acest demers să generăm sănătate în comunitate şi disciplină în rândul copiilor”
Primarul a vorbit deschis în cadrul şedinţei Consiliului Local şi despre parcursul pe care echipele de handbal le-au avut în Liga Campionilor, acolo unde nu mulţi credeau că Baia Mare va ajunge, dar şi despre faptul că poate nu meritam să ajungem atât de departe: „Lucrurile acestea arată că nu am meritat să fim în Liga Campionilor, nu am meritat ca şi iubitori de sport să primim totul prea repede fără să înţelegem că primim. Mulţi au crezut că acolo e locul nostru. Nu, locul nostru nu a fost acolo şi poate va fi la un moment dat. Până atunci cred că suntem încă sub influenţa unei industrializări forţate de tip comunist în care ne-am adunat toţi şi am devenit de la un oraş de 30.000 de locuitori unul cu 150.000 de locuitori şi cea mai mare bucurie a noastră este să mergem duminică după-masa în faţa bisericii să vedem cum ies miresele din biserică. Nu vreau să fac niciun pas pentru voturi. Nu mă interesează aplauzele, nu mă interesează laudele, nu mă interesează decât modul sănătos în care poate să crească comunitatea aceasta pe care eu o gândesc şi o visez într-un anumit fel. Nu discut despre minciuni şi despre răutăţi. Discut doar despre lucruri care ţin de realitate şi de faptul că avem obligaţia ca anumite simboluri să le ducem mai departe. Tocmai de aceea şi pentru Minaur şi pentru FCM Baia Mare şi pentru baschet şi pentru Handbal Club Municipal Baia Mare şi pentru volei şi pentru rugby sau şah am alocat sume, dar nu o să am niciun fel de emoţie la începutul anului viitor să propun foarte hotărât nişte priorităţi. Baia Mare nu este nici Madrid, nici Barcelona şi cu toată părerea bună pe care o avem despre noi nu putem să le facem pe toate. Va trebui să alegem două sporturi în care să performăm şi va trebui să investim în copii şi juniori, în sportul şcolar şi să investim în baze sportive pentru ceea ce înseamnă a alerga după-amiaza într-un cartier pentru a putea să joci fotbal, tenis, pentru a putea să faci fitness în aer liber. Prioritatea pe care trebuie să o avem noi finanţând sportul este ca prin acest demers să generăm sănătate în comunitate şi disciplină în rândul copiilor”.
Primarul a vorbit şi despre importanţa calităţii celor care conduc cluburile sportive din Baia Mare şi modul în care ei gestionează bunul mers al lucrurilor. Mai mult, Cătălin Cherecheş a explicat şi care sunt motivele pentru care în ultimele luni a susţinut echipele de handbal strict din punct de vedere financiar, fără să se mai implice în rezolvarea unor probleme de ordin organizatoric.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Acum vreo trei-patru luni de zile, când întâmplător am ajuns suspect într-un dosar al DNA-ului cu privire la finanţarea sportului, mi s-a spus: „Domnule primar, dumneavoastră trebuie să vă ocupaţi de pardoseala de la Sala Sporturilor, dacă e suficientă lumină, dacă e spălat în sală sau nu e spălat în sală, dacă se vând sau nu bilete, dacă e măturat sau nu în faţa sălii, dacă au fulare sau nu au fulare, dacă au unde să mănânce arbitrii sau nu au unde?” Da, poate nu trebuia să mă ocup. Şi de patru luni nu m-am mai ocupat. Am stat. Am făcut în mod legal, împreună cu consilierii, alocările de sume către cele două echipe de handbal chiar şi în urmă cu două luni. Astăzi sunt înjuraţi unii, iar mâine vor fi înjuraţi alţii. Ideea este să ne uităm foarte bine la cine suntem şi să învăţăm din lucrurile astea pentru că altfel această comunitate nu va putea să evolueze. Am toată încrederea că inclusiv pe sport, dar nu numai pe sport, lucrurile o să intre pe făgaşul normal. Va trebui să găsim oameni serioşi care să se ocupe de demersuri serioase în fiecare dintre domeniile importante. Ideea este să nu mai fim noi cu pieptul scos că suntem cei mai buni şi aici s-au inventat toate. Cred că trebuie să ne uităm şi în alte părţi să vedem ce oameni buni sunt şi dacă există oameni profesionişti şi care ne pot duce la înaltă performanţă să îi aducem aici. Dar să îi aducem aici învăţând pe oamenii aceia şi ştiind oamenii aceia că nu trebuie să fie batjocura comunităţii noastre cum a fost de foarte multe ori şi Paula Ungureanu, Valentina Ardean Elisei sau alte jucătoare care au venit la Baia Mare să facă performanţă”.