La Târgu Lăpuş, manifestări de Ziua Națională a României

0
136

Duminică, 1 Decembrie, pe platoul din fața Monumentului Eroilor din fața Casei de Cultură, clopotele au bătut pentru Sărbătoarea Națională a României. Într-o atmosferă solemnă, s-au desfășurat manifestări la care au participat lăpușeni, dar și oaspeți din împrejurimi.
Organizarea a aparținut Primăriei orașului și Casei de Cultură “Vasile Grigore Latiș”. În prima parte a manifestărilor cultural-artistice, s-a oficiat un Te Deum de către preotul greco-catolic Silviu Hodiș de la Biserica greco-catolică “Buna Vestire” din Tg. Lăpuș împreună cu sobor de călugări franciscani. Onoarea de a deschide manifestările a aparținut primarului orașului, lt. col. (r) Mitru Leșe, care a marcat evenimentul de la 1 Decembrie printr-un expozeu de înaltă ținută. S-au intonat imnurile României și UE, s-au depus coroane și jerbe de flori. Au fost comemorați eroii-martiri din 5 Decembrie 1918 de la Tg. Lăpuș. O prestanță remarcabilă la monument au avut-o artiștii Ansamblului “Tradiții Lăpușene”, coordonat de către prof. Viorica Costenar și Marius Coste, cu un apreciat concert de cîntece patriotice, pricesne, muzică populară și dansuri populare, în care s-a evidențiat în mod cu totul deosebit solista de muzică populară Alexandra Țițoc. În final, o parte dintre participanți au dansat Hora Unirii. Partea a doua a evenimentelor a continuat în sala mare de spectacole de la Casa de Cultură “Vasile Grigore Latiș” din urbea lăpușeană cu un bogat program, un regal folcloric susținut de către formații corale, grupuri folclorice și soliști vocali și instrumentiști, rapsozi naționali consacrați. Un punct forte în cadrul spectacolului l-a constituit și Corul de bărbați „Dacii Liberi” din satul Libotin, comuna Cupșeni, dirijor tînărul Nicu Bude. Gruparea corală de „talie” națională a impresionat mulțimea participantă, prin interpretarea emoționantă a cântecelor patriotice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.