Sfântul Munte Athos – centrul vieții monahale răsăritene – are 20 de mănăstiri cu drept de reprezentare în conducerea peninsulei. Schiturile și chiliile depind administrativ de una din aceste 20 de mănăstiri. Astfel, republica athonită este divizată în 20 de districte administrative, care sunt formate în jurul fiecărei mănăstiri.
Dintre mănăstirile athonite, 17 sunt grecești, una rusească, alta sârbească și ultima bulgărească. În ordinea lor ierarhică, cele 20 de mănăstiri sunt următoarele: Marea Lavră, Vatoped, Iviron, Hilandar, Dionisiu, Cutlumuș, Pantocrator, Xiropotamu, Zografu, Dohiariu, Caracalu, Filotheu, Simono-Petra, Sfântul Pavel, Stavronichita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Rusikon și Costamonitu.
În secolul al XII-lea existau în Sfântul Munte 300 de monidrii (mici mănăstiri). Fiecare din acestea avea chiar o identitate juridică, dar au fost încetul cu încetul asimilate de către cele 20 de mănăstiri mari și transformate în mari chilii.
Dacă din punct de vedere spiritual, mănăstirile athonite stau sub jurisdicția Patriarhului de Constantinopol, din punct de vedere politic și constituțional, Athosul este sub suveranitatea Greciei din anul 1920, când devine republică teocratică.
Din punct de vedere arhitectural, mănăstirile athonite sunt structuri complexe, înconjurate de ziduri groase, având un turn cu rolul de apărare împotriva invaziilor din trecut din partea soldaților catolici ai cruciadelor, a catalanilor, iar mai târziu din partea otomanilor.
(Pr. Silviu Cluci)
