Luni, 14 octombrie, pe DJ 109 (Rogoz – Tg. Lăpuș – Baba) era mare forfotă: mașini și muncitorii firmei SC DIMEX 2000 din Rebrișoara, județul Bistrița. Se muncea cu mașini de mare tonaj, atelaje diferite care acționau pentru reabilitarea drumului Județean 109 F.
Obiectivul de investiție “Reabilitarea DJ 109F, limită cu județul Sălaj – Tg. Lăpuș (DN 18B) – Dămăcușeni – Rogoz (DJ 171)” este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, un program guvernamental gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrația Publică și Fondurile Europene pentru finanțarea proiectelor locale de dezvoltare prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră.
Tronsonul de drum județean ce urmează a fi reabilitat în cadrul acestui proiect are o lungime de 27,426 km de la km 10+335 (limită cu județul Sălaj) – Tg. Lăpuș (int. DN 18B) – Dămăcușeni – km 38+164 Rogoz (int. DJ171). Sectorul de drum județean DJ 109F se suprapune în zona centrală a orașului Târgu Lăpuș cu DN 18B pe o lungime de 403m, de la km 33+264 la km 33+667. Acest sector de drum județean străbate localitățile: Baba, Drăghia, Coroieni, Văleni, Răzoare, Târgu Lăpuș, Dămăcușeni și Rogoz și se intersectează cu următoarele drumuri publice clasificate: DC 39 (Vălenii Lăpușului), DC 57(Drăghia), DC 55 (Coroieni), DJ 109G (Vălenii Lăpușului), DC 52 (Răzoare), DN 18B (Târgu Lăpuș) și DJ 171(Rogoz).
Principalele lucrări care se vor executa în cadrul proiectului de reabilitare a drumului DJ109F sînt: refacerea structurii rutiere; lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale: lucrări de amenajare șanțuri și rigole; decolmatare de șanțuri și podețe amenajarea acceselor la proprietăți și drumuri laterale; amenajare stații de autobuz și parcări; reabilitare poduri și podețe; lucrări de consolidare; lucrări de înlăturare a efectului alunecărilor de teren; lucrări pentru siguranța circulației: semnalizare orizontală (marcaje rutiere) și verticală (montare indicatoare); montare parapeți de protecție.
Proiectarea și execuția lucrărilor este realizată de către Asocierea S.C. DIMEX 2000 COMPANY S.R.L, S.C. EXPLAN S.R.L. prin S.C. DIMEX 2000 COMPANY S.R.L. (lider de asociere) în calitate de Antreprenor, valoare de 68.366.775 lei, exclusiv TVA. Durata contractului de proiectare și execuție lucrări este de 540 zile calendaristice, începând cu data de 06.03.2019, din care etapa de proiectare este de 180 zile, iar termenul de execuție efectiv a lucrărilor este de 360 zile calendaristice.