Idei îndrăzneţe la Anuala de Arhitectură

0
422
Ionuţ FILIP, preşedintele OAR, filiala Nord-Vest

Ediţia din acest an a Anualei Arhitecturii pare că ar fi stat sub semnul ploii. Vernisajul expoziţiei a fost organizat joi seara, 26 septembrie. În ciuda ploii, lucrările prezentate în cadrul anualei au rămas expuse în Piaţa Cetăţii din Baia Mare, astfel încât trecătorii au ocazia să se oprească pentru câteva clipe din agitaţia cotidiană şi să admire proiecte şi idei îndrăzneţe “pentru comunitate”, aşa cum s-a intitulat tema din acest an.
“Anul acesta au fost 48 de proiecte, o parte din ele realizate şi o parte în curs de realizare. Sunt şi proiecte publice şi proiecte private. Nivelul calitativ al lucrărilor creşte de la an la an. Să sperăm că şi în anii următori, colegii vor performa pentru că e multă muncă în spatele proiectelor. O parte din proiecte vor fi puse în practică. De aceea sunt două secţiuni: proiecte şi lucrări realizate. Acest eveniment e un prilej de a ne întâlni, de a comunica între noi, de a ieşi din birou. Lucrările vor putea fi văzute în Piaţa Cetăţii. Vor rămâne în spaţiul public, minimum 3 săptămâni. Am insistat să fie imprimate pe un material care rezistă intemperiilor, aşa că nu ne sperie ploaia”, a spus Ionuţ Filip, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Nord-Vest.
Lucrările prezentate în cadrul anualei au fost evaluate de un juriu de specialitate format din arhitecţi consacraţi: Irina Filofi, Cătălin Trandafir, Tudor Vlăs­ceanu, Klaus Birthler şi Adi Hagiu. Astfel, încât cele mai bune idei au fost la final premiate.
Reprezentanţii juriului au observat că lucrările au avut abordări interesante. “Am văzut lucrări interesante, abordări diferite şi îndrăzneţe. În acelaşi timp, văd şi o notă comună a lucrărilor. Se vede o apar­tenenţă la un mod de gândire de aici”, a spus arhitectul Tudor Vlăsceanu.
Organizatorii evenimentului speră ca, în timp, lumea din jur să conştientizeze rolul arhitecţilor şi să înţeleagă misiunea lor în societate.
“Anul acesta încercăm să scoatem în spaţiul public proiectele arhitecţilor din filiala noastră care merită să fie promovate pentru a fi cât mai aproape de comunitate. Considerăm că e esenţial ca rolul arhitecţilor să fie conştientizat de beneficiarii noştri şi să nu rămână strict la un nivel de verigă birocratică într-un proces de autorizare, ci să se înţeleagă că rolul nostru e mai semnificativ şi că putem da valoare spaţiilor la care participăm în misiunea noastră. Cred că arhitecţii sunt văzuţi ca într-un turn de fildeş, nişte vizionari care doar te pun la plată. Oamenii nu conştientizează rolul nostru real”, a adăugat Ionuţ Filip.
“Cred că ar merita o poziţie mai înaltă de negociere. Arhitectura cu A mare ajunge să fie ultimul loc, iar arhitectul e cel care îi împacă pe toţi. Se riscă să se piardă din acel entuziasm şi acea magie pe care o are o idee mai îndrăzneaţă”, a punctat Tudor Vlăsceanu. Arhitectul braşovean care în prezent activează în Bucureşti a mai spus că la o primă vedere a oraşului Baia Mare a constatat că situaţia e “interesantă” din punct de vedere arhitectural. “Am reuşit să fac câţiva paşi, aşa că părerile mele sunt superficiale. Toată lumea ştie de arhitectura tradiţională, mi-a plăcut Prefectura lui Alifanti, e impresionant la câte detalii a putut să se gândească echipa de arhitecţi la acea vreme. Am văzut şi proiecte mai noi, sunt interesante”, a concluzionat Tudor Vlăsceanu.
Anuala de Arhitectură Nord-Vest e un proiect finanţat din timbrul de arhitectură al Ordinului Arhitecţilor din România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.