Artificiala tăcere a gândului

0
467
Vasile Leschian, Adrian Turcu şi Gabriel Cojocaru
Vasile Leschian, Adrian Turcu şi Gabriel Cojocaru

Tânărul autor, Adrian Turcu, stabilit în Sighetu Marmaţiei şi-a lansat recent, volumul de debut „Artificiala tăcere a gândului”. E un roman poliţist, care are în el o tentă filosofică, dar şi una psihologică. Cartea a fost catalogată ca fiind „un roman complex”, după care s-ar putea realiza un film poliţist, de televiziune, în 7-8 episoade.
„Mulţi scriitori au trecut prin fazele scriiturii, schiţe, nuvele, ajungând la respiraţia mai largă a romanului, dar el a avut această disponibilitate de la debut. E un volum de 405 pagini, un roman incitant, poliţist. În literatura română există demersuri în acest sens, dar în ultima perioadă tot mai puţini se apleacă asupra acestei specii literare. Acest roman are un titlu incitant, Artificiala tăcere a gândului. E un roman complex: prin intrigă, personajele de toate tipurile, iar prin ideile din carte plonjează şi în alte sfere: tenta filosofică şi existenţială, precum şi psihologică”, a punctat profesorul Vasile Leschian.
La rândul său, directorul Editurii Grinta din Cluj-Napoca, Gabriel Cojocaru, a afirmat că „nu am descoperit un prozator valoros în judeţul Cluj, ci în Maramureş. Editura se îndreaptă spre valul de tineri valoroşi care încep să apară, din acest val făcând parte şi Adrian Turcu. Avem de-a face cu o construcţie solidă în care autorul foloseşte tehnica flash-backului în diversele planuri pe care le prezintă. La un moment dat se vorbeşte de un personaj, nu se mai spune nimic, dar după vreo 40 de file ne reîntâlnim cu el de la punctul unde a fost lăsat. Lucrul acesta pentru un scriitor debutant e mai mult decât de admirat”.
Gabriel Cojocaru a mai arătat că lectura romanului l-a acaparat de la primele rânduri. În opinia lui, cartea e potrivită pentru un scenariu de film. „Când am primit această carte în editură, la început am crezut că cineva vrea să facă o glumă. Aveam un moment de respiro în care citeam o apariţie de acum doi ani şi vreau să vă spun că am renunţat la acea lectură pentru că m-a atras această carte. Dacă ar exista un regizor foarte bun şi dacă autorul ar avea nişte noţiuni de scenarii s-ar putea face un film, gen serial de televiziune în 7-8 episoade, care ar putea fi un lucru deosebit. La final, momentul în care a terminat această carte, cred că Adrian Turcu a simţit că s-a eliberat”, a conchis Gabriel Cojocaru.
Autorul cărţii nu a detaliat foarte mult despre scriitura sa. A dat de înţeles că preferă ca cititorii să interpreteze finalul aşa cum îşi doresc ei. „Eu mai am o variantă de final de roman, pentru că mă bântuie personajele, dar îl las pe cititor să interpreteze finalul”, a declarat Adrian Turcu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.