Distinsul profesor universitar Ioan Mariş, eseist și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, își prezintă povestea vieții și activității sale, iar reporterului nu-i rămâne decât s-o reproducă și să mai adauge câte ceva în final.
”Am intrat în lume, o cădere în timp, în istorie, cum ar zice Cioran, în vara anului 1941, la Cuhea, o aşezare cu reverberaţii istorice dintr-un Ev Mediu eroic, voievodal. Poate de aici provine opţiunea mea genetică pentru monarhie. Părinţii Gheorghe şi Ioana sunt urmaşii unor familii nemeşeşti, nobile: Mariş (a se vedea Alexandru Filipaşcu – Enciclopedia Familiilor nobile din Maramureş de origine română), familie ce descende din cneazul Marus, iar mama e din familia Dunca din Şieu. Am fost iniţial cinci fraţi, patru băieţi şi o soră. Eu sunt cel mai mare dintre copiii familiei Mariş, urmat de sora Anuţa şi de fraţii Vasile, Ilieş (decedat în condiţii tragice) şi
Gheorghe. Toţi am lucrat în învăţământ, cu excepţia ultimului dintre noi, care a fost jurist.
Fiecare familie are povestea sa, un mic roman al existenţei sale, cu suişuri şi coborâşuri. Părinţii au fost ţărani ce lucrau pământul, în jur de 25 hectare, în mare parte terenuri de fânaţe, aflate în raza hotarelor Ieudului şi Şieului. Bunicile mele după mamă şi după tată erau din Ieud, satul care a dat mulţi intelectuali greco-catolici, ierarhi cu studii înalte la Blaj şi Roma. Nu voi uita chinurile părinţilor cu cotele şi scoaterea mea de la cursuri de la facultate şi a celor doi fraţi de la Liceul Pedagogic şi trimiterea noastră acasă, pentru a-l lămuri pe tata să intre în CAP, în colectiv.
Într-un arc peste timp, îmi vin în minte momentele fericite ale copilăriei, spaţiul securizat de părinţi, dar într-un fel şi de toposul acesta unic al Maramureşului, unde parcă legendele şi poveştile răsăreau “ca macu-n secară”.
Am parcurs cele şapte clase gimnaziale în comuna Cuhea, după care au urmat cursurile liceale la Colegiul Dragoş Vodă din Sighetul Marmaţiei (pe atunci se numea Filimon Sîrbu). M-am adaptat greu mai ales în clasele a opta şi a noua, neavând cunoştinţele necesare din gimnaziu. La Cuhea, pe vremea aceea, nu exista niciun cadru didactic calificat. În clasele a zecea şi a unsprezecea, mi-am definit instinctiv opţiunile, dând admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Filologie.
Cursurile fiind de cinci ani, le-am absolvit în 1964, cu o lucrare de licenţă despre Arta poetică argheziană în poezie şi publicistică – cu un indice bibliografic. Lucrarea a fost coordonată de regretatul profesor universitar, critic şi istoric literar, Mircea Zaciu.
După absolvire, am fost repartizat la Gura Râului (Boca-del-Rio a lui Blaga), în raionul Sibiu. Am plecat de acolo în condiţii nu tocmai legale (pe vremea aceea erai legat de glie prin repartiţie guvernamentală). Am funcţionat apoi în multe unităţi şcolare, începând cu Liceul din Nimigea de Jos, unde am realizat cu elevii o revistă literară dactilografiată cu genericul Ritmuri noi, revistă premiată la Concursul de reviste şcolare organizat de săptămânalul Contemporanul. Prin concurs, am ajuns la Buşteni, iar după doi ani, tot prin concurs, m-am titularizat la renumitul Liceu Dr. Petru Groza din Odorheiu Secuiesc, unde am predat până în aprilie 1990, în condiţii tensionate după evenimentele din 1989.
La Sibiu, unde am „descălecat” în urma conflictelor interetnice de la Tg. Mureş, am predat la Colegiul Octavian Goga, iar din 1993, am ocupat prin concurs Catedra de Teoria Literaturii şi Estetică la Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică a Universităţii “Lucian Blaga”, unde am parcurs toate treptele ierarhiei didactice, până la gradul de profesor şi şef de catedră. Am susţinut un doctorat la Facultatea de Litere a Universităţii “Babeş-Bolyai” cu tema: Lucian Blaga – Clasicizarea expresionismului românesc în poezie şi teatru.
Hermeneutica poeziei şi teatrului blagian în cheie expresionistă am decelat-o într-un apriorism stilistic revelabil, afirma Blaga, în fondul ancestral al spiritualităţii noastre, în dionisiacul traco-dacic îmblânzit în timp de lumina sofianică-apolinică. Teza a fost publicată şi a avut o receptare critică generoasă, fiind premiată de Uniunea Scriitorilor Filiala Braşov pentru debut.
Am mai publicat câteva lucrări: Prolegomeme blagiene, Ed. Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 1997; Lectură şi cultură, Ed. Saeculum, Sibiu, 1998; Curs de Teoria Literaturii, Ed. Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2002; Expresionismul blagian între tradiţie şi modernitate, Ed. Imago, Sibiu, 2002, Lectură şi receptare, Ed. Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2002; Ochiul şi cuvântul – Eseuri şi crochiuri pe teme de artă plastică, Ed. Limes, Cluj, 2016.
În lunga carieră didactică, am participat la numeroase simpozioane organizate de filiala de Ştiinţe filologice. Temele erau diverse, ocazionate de centenarul unor mari scriitori ca: T. Arghezi, G. Bacovia, L. Blaga, M. Sadoveanu, P. Cerna, M. Preda. Amintesc în acest context conferinţa de la Tulcea, despre Panait Cerna, organizată de Uniunea Scriitorilor, cu prilejul centenarului poetului filozof. Am conferenţiat despre teza de doctorat a poetului stins prematur, susţinută în Germania, la Leipzig, cu cei mai mari esteticieni ai vremii. Lucrarea a fost tradusă în româneşte cu titlul Lirica de idei (Die Gedanken – lyrik). Ani de zile, am fost prezent la Festivalul Blaga de la Sebeş şi Cluj-Napoca (primind, la Cluj, Premiul Special Liviu Petrescu al Societăţii culturale Lucian Blaga). Un premiu asemănător am primit şi la Sebeş. În 2008, am primit, din partea Senatului Universităţii ”Lucian Blaga”, Premiul de Excelenţă. Mai menţionez aici şi Premiul pentru Critică literară al Revistei Transilvania.
La împlinirea a 60 de ani de la naşterea lui Marin Preda, am fost invitat la Alexandria, pentru un simpozion organizat de Uniunea Scriitorilor. Am comunicat şi analizat anii şcolarităţii lui Marin Preda la Cristuru Secuiesc, lucrare publicată în prealabil în revista Tribuna de la Cluj.
Am colaborat de-a lungul timpului (după debutul cu un eseu despre Brâncuşi, publicat de revista Vatra cu ocazia centenarului marelui sculptor), la mai multe reviste literare: Transilvania, Tribuna din Cluj şi Sibiu, Saeculum, Tabor, Nord Literar. Sunt membru în Uniunea Scriitorilor Filiala Sibiu. Studiile şi articolele publicate în aceste reviste ar putea fi adunate între coperţile a cel puţin două, trei cărţi. Pe lângă studiul mai aprofundat al operei lui Blaga, am realizat eseuri şi studii critice despre Ion Barbu, Mircea Eliade, Arghezi, G. Bacovia, O. Paler, Nicolae Balotă.
Ţînând un curs la masterat legat de Interferenţa artelor, am realizat şi o carte consacrată Artelor plastice, Ochiul şi cuvântul – Eseuri şi crochiuri pe teme de artă plastică, realizând o hermeneutică a unor mari creatori, pornind de la Constantin Brâncuşi, întemeietorul sculpturii moderne, până la Margareta Sterian, Corneliu Baba, Romul Ladea, Victor Brauner, Traian Bilţiu Dăncuş, Marcel Chirnoagă, Ştefan Călţea, Mihai Olos, Ion Irimescu, Ion Nicodim. Preocupările mele în acest domeniu s-au extins şi asupra unor creatori europeni şi de peste ocean, Albrecht Durer, citit de mine ca un expresionist avant la lettre, Rembrandt van Rijn, James Ensor, Henri Matisse, dar şi pictura murală mexicană: Diego Rivera, Jose Clemente Orozco, David Alfaro Siqueiros. Preocupările mele în acest domeniu au însemnat mai mult decât un Violon d’ Ingres. Într-un eseu despre Brâncuşi, am analizat opera sa în perspectiva conceptelor noului stil teoretizat de Lucian Blaga.
Preocupările care m-au acaparat în anii din urmă sunt legate de exerciţiul didactic. La Facultatea de Litere şi Arte, am iniţiat împreună cu prof. univ. Matei Pamfil, decanul facultăţii, Colocviile studenţeşti “Lucian Blaga”, poate cea mai importantă manifestare studenţească după colocviile “Eminescu” de la Iaşi. Profesorul Matei Pamfil a fost sufletul şi organizatorul acestor colocvii. Profesia de dascăl am făcut-o cu pasiune, în această profesie am pus mult suflet, considerând catedra şi sala de curs ca un altar, iar profesorul săvârşind un sacerdoţiu. Sunt trei scenarii care structurează paideia didactică. E maestrul care îşi supune discipolul, reducându-l la rolul de imitator, apoi ucenicul care subminează şi trădează exerciţiul magistrului şi o a treia categorie este aceea a schimbului, a trocului dintre încrederea reciprocă a magistrului şi ucenicului. Am subscris în lunga carieră didactică la un gen de eros, de încredere reciprocă şi chiar de iubire între magistru şi discipol, un fel de Cina Cea de Taină, cum se exprimă filosoful George Steiner.
În activitatea mea de critic şi eseist, în perspectivă, mă gândesc, dacă sănătatea mă va ajuta şi timpul va avea răbdare cu mine, să redactez un roman-jurnal, axat pe formarea şi trecerea mea prin această lume din ce în ce mai reificată.
În încheierea povestirii, Ioan Mariș ne spune: ”Parțial, sunt în legătură cu lumea culturală a Maramureșului nostru voievodal prin revista Nord Literar, unde oficia regretatul meu prieten Augustin Cozmuța. Port în gena profundă a ființei mele miresmele unei copilării petrecute în Cuhnea Bogdăneștilor și pe măgurile și coclaurile Ieudului și ale Șieului, din minunatul colț de țară Maramureș”.
• • •
Între referirile lui Ioan Mariş la cultura Maramureșului, am întâlnit o apreciere interesantă despre Cimitirul Vesel din Săpânța: ”cimitirul este o carte a vieții și a morții, o carte despre alean, vrajă, dor, jale, urât și nenoroc, componente structurale ale ethosului din nordul cel mai de nord al țării…” (Ochiul și cuvântul, pg. 119-120). Criticul literar român Nicolae Balotă scria : ”Ioan Mariș este unul dintre cei mai de seamă exegeți actuali ai operei lui Lucian Blaga”. La sfârșitul monumentalei lucrări ”Biblia cu ilustrații” a lui Bartolomeu Valeriu Anania, întâlnim aprecieri critice ale unor personalități culturale, între care și numele lui Ioan Mariș, cu eseul: ”Canonul biblic și estetica Sfintei Scripturi – Vechiul Testament”, volumul 8, pg. 2781-2783.
