Oficialii Primăriei Baia Mare au făcut precizări suplimentare cu privire la incidentul înregistrat în Cimitirul de pe Dealul Florilor, acolo unde o lucrare de artă a fost distrusă în urma intervențiilor muncitorilor.
„Monumentul Pantheon al artiștilor băimăreni din Cimitirul Dealul Florilor a fost avariat de către niște muncitori care încercau să îl relocheze, pentru a putea continua construcția capelei. O întâmplare nefericită cauzată de o eroare umană, care va fi remediată în cel mai scurt timp de către cei responsabili. Mai mult, dacă se constată orice fel de abatere de la prevederile legale, executantul lucrării va fi sancționat”, au punctat autoritățile băimărene. Parohia Reformată a recunoscut greșeala, și-a cerut scuze și a anunțat reconstrucția Pantheonului pe cheltuiala proprie, sub coordonarea comunității artistice. Monumentul va fi refăcut de către autorul său inițial, artistul Marcel Stanciu, și inaugurat anul viitor la aniversarea de 130 de ani a Școlii Băimărene de Pictură.