Trebuie s-o recunoaştem, e cu totul altceva. Felician Fărcaş a luat de bună o provocare meşteşugărească undeva în anii 80 ai secolului XX şi şi-a pus mintea şi îndemânarea şi…a potcovit un ou. I s-a dus vestea, a ajuns să vândă, să facă asemenea ouă. Potcovite. Chiar aşa… de ce nu le-ai potcovi? Mai ales că e o demonstraţie de virtuozitate! Meşterul are inclusiv scule specifice, o nicovală mică, scule felurite.
„Potcovitul ouălor are legătură cu ucenicia pe care o făceau meşeriaşii, mai ales la fierărie. De acolo porneau meseriile. După o vreme de ucenicie, ca să devină calfe, trebuiau să dea anumite teste. Unul dintre ele era potcovitul unui ou. Demonstra măiestria şi fineţea lui după ani de ucenicie. Care nu reuşea nu era calfă! Rămânea repetent, peste an. Se petrecea în anii 80, prin 84-85 am descoperit chestia. Lucram la mină, unul ştia şmecheria, numa’ nu voia să dezvăluie detalii, am descoperit totul de la unul ce-l ajuta. Adusese din Valea Jiului meşteşugul de la cineva, de unde fusese detaşat. Apoi m-am apucat şi eu. Culmea, la început lucram foarte cu grijă, abia apoi, după ce devenisem foarte sigur pe mine, am început să mai sparg din ouă. La început te necăjeşti să formezi potcoava, o trasezi pe ou, goleşti oul, apoi se aplică pe coaja goală. Acolo apare măiestria, de poţi să îl aplici pe coaja goală, da. E ceva, e examenul de calfă. De nu eşti atent, ai lucrat degeaba, o poţi lua de la început. Bine, acum am scule şi mai electrice, dar îmi place să lucrez cu mâna.
Câte ouă am făcut? Apoi peste o sută, în orice caz. De atâta vreme. Numa’ când n-am avut chef n-am făcut. Undeva la începutul anilor 90 venea lumea şi cerea, inclusiv străini. Apoi am lăsat eu mai moale, apoi cei ce mă promovau au lăsat-o şi ei cumva baltă. Dar e ceva ce nu se compară…încondeiatul e una, potcovitul e altceva. Altă conotaţie. Potcovitul nu e tradiţia de Paşti, ci măiestria meşterului. Deşi eu aşa am pornit…am citit la voi în ziar de concurs de ouă încondeiate…m-am dus la domnul Iuga şi i-am zis: ia..ce fac eu. Am primit premiu. Şi anul următor iar, atâta că s-o înjumătăţit premiul. Şi iar, numa’ fără premiu. Acum, la timpul prezent…am dat ouă potcovite protopopului de Târgu Lăpuş, am mai făcut şi pentru alţii. Dar nu m-am mai promovat”, ne spune meşterul Felician, în timp ce pregătea potcoava oului pregătit. Şi nu, nu s-a spart. Şi da, meşteşugul său e unul de invidiat.
Cere măiestrie în primul rând, plus calm şi mână sigură. O altă abordare. Pe de altă parte, sunt şanse ca el să fi rămas unul din ultimii potcovari în Maramureş, la general vorbind, câtă vreme fierarii din sate au dispărut cu fierării cu tot, caii de asemenea, rari ca fetele mari.
