Știm destul de puține despre Maramureș și despre istoria noastră. Nu, guvernele și ministerele nu s-au chinuit (strofocat, în limba noastră) în a ne oferi o Istorie a Maramureșului, deși ne-o doream. Sunt încercări, așteptăm să le vedem. Merităm să știm ce-au trăit strămoșii noștri.
Până atunci, bâjbâim printre cercetări arheologice, supoziții, diplome maramureșene, ordine imperiale ori regale sau acte din instanțe străvechi, pentru “a fura” felii din istoria noastră. E puțin nedrept. Dar atât avem. Printre felii de istorie cunoscute, se adună și situații-momente interesante. 
Am mai adunat câteva, anterior, acum iar. Mai bună decât certitudinea este însă curiozitatea. A-ți pune întrebări e vital pentru o minte sănătoasă. Cum era vorba? “Numai prostul n-are dubii, e foarte sigur de tot?”
La Hust s-au descoperit 400 de dirhani arăbești de argint datând din anii 930.
Armata cumanilor înfrântă de huni la Muncaci în 1086 se refugiază în Maramureș, stă o vreme. Oare de aici numele Coman, des întâlnit la noi?
În 1222, un edict scrie că “evreii nu pot fi comiți ai monetăriei, dregători salinari sau fiscali”, scrie în Bula de Aur a regelui Andrei al II-lea. Erau pe aici, poate doar în trecere, drept comercianți, evrei sefarzi fugiți din Spania-Galicia din vremea Reconquistei.
După invaziile tătărești din 1235-1270, se sprijină aducerea de “coloniști latini, teutoni, ruteni și boemi” în Transilvania și în Maramureș.
În 1279, conciliul de la Buda scotea biserica ortodoxă în afara legii, se interzicea construcția de biserici ortodoxe de piatră. De aici…bisericile noastre superbe de lemn!
În 1330, regele Carol Robert de Anjou ajunge în Maramureș, duce două campanii împotriva tătarilor. Pus pe războaie, coboară și-n Țara Românească unde ia bătaia celebră de la Posada, de la Basarab Întâiul.
În 1352, la descălecatul legendar al Moldovei, Dragoș Vodă ar fi dus cu el nu doar ostași, ci sute de maramureșeni, sate întregi.
În 1366, regele Ludovic I vorbește de cnezi români cu diplomă regală. Probabil se puteau cumpăra, de fală, pentru că la un moment dat aici erau sute-mii de nobili țărani, așa-zişii “nobili în opinci”.
Se amintesc în acte regale lupte date decenii întregi în Maramureș între familia românească a Drăgoșeștilor, cea maghiară Pereny și cea ucraineană a Koratovilor. În anii 1400, se luau și se pierdeau sate. Cu sabia în mână.
În 1403, regele Sigismund de Luxemburg confiscă domeniul Drăgoșeștilor din Maramureș, ei se stabilesc în Sătmar și devin Dragffy, catolicizați.
În 1404, e amintit primul comite salinar de Maramureș, în persoana italianului Piponis de Ozora sau Pippo Spano, din familia nobilă Scolari de Florența. Cine era Pippo Spano? Nimeni altul decât Filipo Scolari, general de-al regelui Sigismund, comite de Timiș și ban de Severin!
În 1414, Seneslau de Dolha cu suită de maramureșeni merg cu curtea regală la Conciliul de la Constanța, în urma căruia e ars pe rug teologul ceh Jan Hus. Maramureșenii atrăgeau privirile, erau plini pe cușme și la încheituri de “diamante de Maramureș”, de la Bocicoi.
În 1435, are loc o revoltă a lucrătorilor din ocnele de sare din Maramureș. Din 1441, regele Iancu de Hunedoara începe să-i plătească bine, ca apoi fiul Matia Corvin îi scutește pe sigheteni de plata tricesimei, o taxă în comerțul cu sare.
Nobili maramureșeni au luptat alături de Matia Corvin împotriva lui Ștefan cel Mare în lupta de la Baia: Ambroziu din Dolha, Mihail din Petrova, Ioan Miclea din Șugătag și alții, ridicați la rang de baroni în 1469, ca titlurile să le fie retrase în 1550.
În 1514, țărani, mineri, mici nobili se răscoală ca parte a mișcării lui Gheorghe Doja. Cu observația că el era Dozsa Gyorgy, mic nobil secui și a condus o revoltă a micilor nobili maghiari, secui și români cărora episcopia romano-catolică de Alba Iulia le pretindea dijme exorbitante. S-au adăugat țărani români și maghiari contra Regalității. Apropo de istorie…
În lupta de la Mohacs, între turci și maghiari, din 1526, mor și maramureșeni, printre ei Ioan Dragffy și șase membri ai familiei Dolha.
În 1530, un recensământ arată o medie de 336 locuitori/sat în Maramureșul istoric, adică 33.500 de locuitori ai Maramureșului.
În 1555, o lege a Dietei Transilvaniei arată că românii nu-i pot denunța pe maghiari și germani decât cu 7 martori, în timp ce invers puteau fi acuzați cu doar 3 martori.
În 1662, un recensământ ordonat de principele Gabriel Bethlen a nobililor din Maramureș îi transformă pe mulți în “boieri țărani”, ca să poată plăti dări, totuși mai mici decât nobilii mici adevărați.
În 1657, biserica mănăstirii Peri e devastată și dărâmată.
În 1694, evreilor li se interzice prin edict să producă și să comercializeze rachiu nu doar aici, ci în întreg imperiul. În 1700, împăratul Leopold interzicea evreilor să se așeze în apropierea orașelor miniere aurifere. Maria Terezia limita apoi apropierea evreilor la 65 de kilometri de localitățile aurifere. Ceea ce spune multe.
În 1700, în Borșa are loc o epidemie de ciumă, notată de preoți pe biblii drept “vara omorului cel mare”.
Ar fi minunata o carte a istoriei maramuresului!