Deși produc neliniște și teamă, ele fac parte din istoria națiunii și la nevoie trebuie acceptate. Pot fi determinate de cauze interne sau externe țării, unele aparțin trecutului, prezentului și probabil viitorului.
În general, sunt vizibile și apar în țări unde au loc transformări profunde de natură economică, socială, ideologică, politică și schimbări de regim. După Revoluție, românii nu au avut cum să știe că noua democrație ar putea fi plină de pericole neîntâlnite în regimul comunist. Occidentalii nu ne-au spus că democrația poate aduce libertate și bunăstare numai în condiții impuse de reguli ce trebuie însușite și respectate de toți membrii societății. Altfel, riscă să meargă pe drumuri înfundate cu consecințe negative pentru viitorul națiunii. Pentru a face comparație între pericolele trecutului și prezentului, informații prețioase ne oferă istoria. Nu mai departe, în secolul XX, deși România a trecut prin două războaie mondiale, a supraviețuit și nu oricum, ci ca stat suveran și independent. 
La finalul primei conflagrații, și-a întregit hotarele și a devenit România mare. La sfârșitul celei de-a doua, a intrat în sfera de influență a URSS și armata sovietică a ocupat țara mai bine de zece ani. Printr-o șmecherie diplomatică, Gheorghe Gheorgiu Dej l-a convins pe Hrușciov, încât în 1956, trupele sovietice au părăsit România. În regimul comunist, țara s-a confruntat cu alte pericole, perioade de secetă, inundații, cutremurul din 1977 și restricțiile impuse de Ceaușescu tuturor românilor. Cu toate consecințele potrivnice, în perioada interbelică, chiar și în regimul comunist, românii au acționat ca un popor unit și demn, iar conducătorii lui liberali, țărăniști, democrați, chiar comuniști față de țară au dovedit patriotism, loialitate și responsabilitate. Generațiile de azi au obligația să cunoască istoria zbuciumată a țării în care ele s-au născut, iar părinții lor, bunicii și străbunicii au trăit și muncit. Acceptăm ideea că după căderea comunismului, nimeni nu putea anticipa seria pericolelor care au pândit cea mai proastă variantă a democrației adoptată de România. Numai că ele au rămas aceleași, la care s-au adăugat altele și după trei decenii și jumătate, consecințele lor negative se mențin și sunt vizibile. Semn că toate guvernările aflate la conducerea țării nu au fost interesate ca pe parcursul manifestării pericolelor să găsească soluțiile necesare diminuării sau eliminării lor. Ulterior, s-a confirmat că prăbușirea economiei, migrația forței de muncă, devalorizarea monedei naționale, polarizarea societății, creșterea deficitului bugetar, inflația, corupția generalizată, violența din societate, instituții ale statului nereformat sunt pericole specifice unei democrații imature, vulnerabile și neconsolidate. La scară redusă, pericol a devenit alegerea președintelui în actuala formulă care la următoarele alegeri, trebuie să dispară definitiv. Pe marginea prezidențialelor ar fi de făcut o singură precizare: în luna mai se va împlini anul de când Parlamentul, Guvernul, politicienii, analiștii politici, sociologii, mass-media au lăsat de izbeliște treburile arzătoare ale țării și în topul priorităților au așezat alegerea președintelui. Eveniment politic ridicol, costisitor, murdar, aruncat în derizoriu și irelevant. Pentru viitorul națiunii, pe termen mediu și lung, pericolul cel mai mare vine din interior și rămâne scăderea dramatică a natalității și dezechilibrele apărute la nivelul indicatorilor demografici.
Deși speranța de viață a crescut, populația României este îmbătrânită, mai ales în mediul rural. Sunt localități unde copii nu s-au mai născut, școlile au dispărut, iar ca număr, casele goale se apropie de cele locuite. Tinerii de azi au alte priorități, se căsătoresc târziu și nu-și asumă responsabilitatea conceperii, creșterii și educării copiilor. A crescut numărul divorțurilor, iar al avorturilor provocate nu poate fi stopat. Ca profesor de biologie, am obligația să le amintesc un principiu ce guvernează regnul animal din care și specia umană face parte. Una față de sine să-și procure cele necesare traiului și alta față de specie să lase urmași. Cuplurile apte de a procrea, dacă nu o fac, sunt individualiste, egoiste, trăiesc numai pentru ele, dar degeaba. S-a înmulțit numărul azilelor (casa sufletelor pierdute) cu bătrâni fără copii sau aflați departe, în țară și străinătate. În ultima perioadă, știrea că pericolul războiului ar putea bate la ușă a băgat frica în majoritatea românilor. Așteptăm ca pacea sau războiul să fie tranșat în urma negocierilor purtate de Trump și Putin și liderii principalelor țări membre NATO. Numai că din cauza declarațiilor contradictorii și inconsecvente, un pericol pentru pacea Europei pare să fie însuși președintele Trump. Afectat emoțional de războiul din Ucraina, la puțin timp după ce a declarat că vrea pace, a cerut țărilor din NATO să aloce pentru înarmare cel puțin 5% din PIB. Cine vorbește de înarmare se gândește la război, nu la pace. În situația actuală, România trebuie să stea în banca ei, să evite orice formă de provocare a Rusiei. Decizia de a nu trimite în Ucraina forțe militare de menținere a păcii este corectă și justificată. Dacă Putin este hotărât să ajungă la gurile Dunării să ocupe Ucraina, o să o facă, iar partenerii noștri strategici vor deveni simpli spectatori neangajați. Cu toată înarmarea, fără ajutorul Statelor Unite, țările membre NATO într-un conflict cu Rusia nu se descurcă. Războiul rece dintre Est și Vest a durat zeci de ani, iar pacea a fost menținută de armamentul atomic. În actualitate va reveni sub formă hibridă, însă un război clasic este exclus. Într-un scenariu sumbru, dacă ar izbucni, țările beligerante nu s-ar putea abține să nu folosească armamentul atomic, ceea ce ar însemna sfârșitul Europei. Dacă Ucraina nu ar fi cedat acest gen de armament Rusiei, azi cu Putin ar fi discutat de pe alte poziții. Europenii au alte priorități, rolul politicienilor este să țină popoarele în alertă, iar al cetățenilor să nu creadă în tot ce transmite media în spațiul public.
prof. Vasile ILUȚ
