Duminică, 13 aprilie (a 6-a din Postul Mare), a Intrării Domnului în Ierusalim – Floriile, Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
După Sfânta Liturghie va avea loc tradiționala procesiune în jurul sfântului locaș de închinare, în sunet de toacă și clopote, cu prapori, icoane în mâini, și în cântări bisericești, după care, pe esplanadă, vor fi sfințite ramurile de salcie care vor fi oferite credincioșilor. În aceeași zi, Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Municipiul Satu Mare.
Pe când ceva despre greco-catolici? Nimic despre ei. De ce îi marginalizați? Bunăoară programul PS Vasile Buzău de sărbătorile pascale.