Rezultate bune ale șahiștilor la ChessMania III

0
16

Șahiștii de la Academia de Șah Maramureș au făcut o figură frumoasă la competiția ChessMania III, pe care clubul a găzduit-o. În timp ce unii au reconfirmat, alții s-au afirmat acum.
„Rezultate remarcabile pentru clubul nostru la competiția pe care am găzduit-o, Chess­Mania III! O performanță excelentă pentru Sara Șunea (locul 9 mondial conform coeficientului Elo între fetele de 13 ani ), care a terminat pe locul VI general, chiar dacă jocul a fost destul de oscilant. Valoarea sportivă deosebită, experiența internațională au ajutat-o să-și păstreze controlul în situații inferioare și să colecteze oportunitățile ivite. Suplimentar față de onoranta premiere din clasamentul general, Sara a ridicat deasupra capului superbul trofeu destinat celei mai tari șahiste sub 14 ani”, au spus reprezentanții clubului Academia de Șah Maramureș. De asemenea, Marian Mureșan și-a văzut din nou răsplătită pasiunea pentru șah prin cele 5 puncte agonisite, suficiente pentru a câștiga, atât grupa băieților sub 14 ani, cât și cea a grupei Elo 1901-2000. Chiar dacă deficiențele sale în deschidere au fost vizibile și de această dată, el a făcut progrese mari în celelalte faze ale partidei, reușind în cateva rânduri să întoarcă spre el cursul defavorabil al meciului. Un jucător ingenios și plin de resurse, cu potențial foarte bun de a performa. Alex Pașca, un alt băimărean aflat în progres vizibil a pornit ca favorit 25 și s-a clasat al 12-lea în ierarhia generală, dar impunându-se atât între copiii sub 12 ani, cât și între cei cu Elo sub 1800. Ștefan Butuza s-a clasat al 2-lea între băieții sub 14 ani, aceeasi poziționare având-o și între cei cu Elo sub 1800. Și Maia Moldovan s-a descurcat bine, câștigând trofeul și premiul alocat locului 1 feminin. Cătălin Șuteu a fost un alt performer la acest concurs dintre academicieni și cu cele 4,5 puncte a urcat pe a 3-a treaptă la secțiunea Elo 1701-1800, obținând și medalia de argint și trofeul destinat locului 2 între băieții sub 12 ani. Aida Szász a cucerit medalia de bronz între fetele sub 14 ani. Tanya Lazar și-a regăsit suflul șahistic și începe să se descurce mai bine la antrenamente. Acest concurs a însemnat pentru ea, dincolo de oportunitatea de a juca cu adversari puternici, câștigarea medaliei de argint între fetele de 9-10 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.