Suntem de acord că trăim vremuri în schimbare. Că e vremea de scuturat establishmentul economic, politic, administrativ. Poate că nu era momentul de război economic deodată cu cel real, dar Istoria n-are vreme de ales. Din nou, facem eforturi în a eluda anume personaje ce se vor în prim plan…dacă putem.
O bursă a prostiei, din nou, se cuvine. Titlu de ştire: înarmat cu o lopată de aur, Trump a plantat o Magnolie în grădina Casei Albe. Bun. Familia sa, fiii Eric şi Donald Jr., lansează cea de-a treia criptomonedă, ce pare a fi noua afacere a familiei, dar ridică şi semne de întrebare, cât de ancorate sunt în acţiunile tăticului. Robert Kennedy Jr, în calitate de ministru al Sănătăţii, reangajează sute de oameni pe care i-a dat afară deşi recunoaşte că avea asta în plan, dar a fost o greşeală. În schimb, cere nerecunoaşterea unor boli sau pregăteşte studiu asupra autismului, dar avertizează cum să sune rezultatul…e vina vaccinurilor, da? Iar cel însărcinat cu cercetarea se numeşte David Geyer, un tip ce practica medicina fără atestat!!! Clar? Nici un moment nu se gândesc că poate a evoluat medicina şi se identifică mai multe cazuri, care înainte treceau ori… erau arşi pe rug!?! Dar se poate mai rău, JD Vance a fost şi el însărcinat pentru „restaurarea adevărului şi a curăţeniei în Istoria Americană”. Dezastru va fi, la final amerindienii nici nu vor fi existat… Statul Utah e primul care renunţă la fluorul din apa potabilă, deşi toate instituţiile de medicină spun c-a fost un pas imens în sănătate. Senatoarea Marjorie Taylor Greene, un fel de Şoşo a lor, se răsteşte la o jurnalistă britanică: De ce nu te întorci în ţara ta?, marcând un nou punct în relaţiile SUA cu aliaţii. Între timp, pinguinii par nepăsători la tarifele SUA, nu se luptă precum chinezii, or fi ştiind ei ceva. Apropo de ucraineni, că uitaserăm că se luptă pe-aici, de când cu Marea Nebunie Portocalie. După ce au distrus un tanc nou şi de mare valoare, au trimis vorbă ruşilor că „azi nici un tanc din lume nu rezistă în faţa unui pilot de drone, fie el mahmur…”şi au mai făcut ceva, dar deh, presa a ieşit din zona de apreciere a vitejiei. Prin februarie, pe modelul Mossad, opt operatori ruşi de drone şi-au pierdut vederea când căştile folosite le-au sărit în aer când au pornit ventilatoarele de răcire…trecuseră prin mâna ucrainienilor care le-au minat… (asemenea echipamente au ajuns la ruşi de la ONG-uri binevoitoare)… În plus, am trecut cam uşor peste declaraţia lui Zelensky, cum că lumea ar trebui să parieze pe el, că Putin nu mai are mult de trăit. Ce faci, dragă Presă…eşti bine? Aţipită uşor? Ruşii au atacat în ultima vreme de pe cai sau din maşini Lada, apropo.
În schimb, firma Volkswagen vinde tot mai modest maşinile, dar au luat reţeta Ikea cu chiftelele şi…vând excelent cârnaţii VW!!! Oficiali kenyeni spun că leii homosexuali filmaţi de turişti au învăţat chestiile acelea de la turişti! Ceea ce a smuls comentarii de gen: „Jos pălăria turiştilor gay care au fost de acord să facă sex în faţa leilor…”. Propagandiştii ruşi au fost încântaţi de victoria filmului Anora la Oscaruri, cu mesajul „Rusia nu poate fi anulată”… când în film era vorba de o dansatoare exotică latino ce s-a măritat sub diverse influenţe bahice cu un pui de mafiot rus, care trimite oameni să strice căsnicia, nici urmă aici de Gogol, Pushkin, Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev.Tot în zodia minciunii şi a prostiei, Musk pe final de mandat guvernamental vorbea despre un tunel subteran de 19 trilioane de dolari prin care să ajungi din Londra la New York în 54 de minute. Calculaţi 4800 de kilometri şi vedeţi cu ce viteză extraterestră ar trebui să circule maşinile şi trenurile pentru isprava aceea… Încă o mostră de prostie şi gata: în oraşul american Lincoln Heights, datorită ameninţărilor unui marş nazist într-o comunitate preponderent de culoare, cetăţenii s-au înarmat şi au organizat patrule paramilitare…înarmate. Vezi în foto. Locul stă evident pe un butoi de pulbere, nici Poliţia nu intervine de teama dezastrului… Deci? Avem prostie? Ba avem supraproducţie!!! Netaxată!!!