Nu avem simțul ridicolului • Țara Codrului, destinație turistică europeană?

Nu numai că ne place zona, dar mai avem și rude acolo. Nu se poate spune că avem ceva împotriva Țării Codrului. Dar să nu cădem în ridicol. Am tăcut cât a fost campania, dar acum a trecut. Țara Codrului, destinație turistică… europeană? Poate, dacă vrem să nu mai vedem niciodată turiști pe la noi. Nu că acum ar fi, e gol Maramureșul, va fi ceva mișcare de Paști și apoi iar pustiu. De turiști, ba pe alocuri și de maramureșeni.

Dar haideți să vedem cum e cu Țara Codrului. Ce zice presa centrală? „Regiunea Țara Codrului, situată în pitorescul Maramureș, a fost de­sem­nată finalistă la categoria „Tărâmuri Fermecate” în competiția Destinația Anului 2025. Această zonă autentică, unde timpul pare să se fi oprit în loc, este un exemplu de păstrare a tradițiilor și de armonie între om și natură. Nominalizarea sa în această competiție este o recunoaștere a frumuseții, istoriei și moștenirii culturale unice pe care o oferă.

Țara Codrului se remarcă prin autenticitatea sa, fiind unul dintre locurile unde tradițiile străvechi sunt păstrate cu sfințenie. Casele din lemn cu acoperișuri înalte, meșteșugurile transmise din generație în generație și portul popular viu colorat sunt elemente definitorii ale acestei regiuni. Fiecare sărbătoare locală devine o ocazie de a celebra moștenirea culturală a Maramureșului și de a transmite mai departe obiceiurile păstrate de secole. Țara Codrului este un loc unde natura își păstrează frumusețea nealterată. Pajiștile întinse, pădurile dese și dealurile domoale creează un peisaj de poveste, perfect pentru relaxare și explorare. Regiunea oferă o varietate de activități pentru iubitorii de natură și aventură: Drumeții prin pădurile seculare, unde turiștii pot descoperi flora și fauna locală; Vizite în atelierele meșteșugărești, unde lemnul este transformat în obiecte de artă tradițională; Gastronomie autentică, cu preparate locale precum pâinea coaptă pe vatră, balmoșul și plăcintele maramureșene; Festivaluri folclorice, unde muzica și dansurile populare creează o atmosferă unică”, titrează stirileprotv.ro. Superb de neadevărat…

Mergem să vedem. Țara Codrului, din păcate, este un „ic” ce nu prea avea ce căuta în județul Maramureș, a ajuns aici în urma reașezării teritoriale, era parte din Plasa Cehu Silvaniei până în 1950. Țara e ruptă între trei județe, între Satu Mare, Sălaj și Maramureș. „Țara Codrului este o regiune istorică din România, situată pe teritoriile județelor de azi Satu Mare, Maramureș și Sălaj. Zona este situată în nord-vestul țării, de o parte și de alta a culmii Făgetului sau a Codrului, cum îi spun localnicii”, conform wikipedia. Și da, o fi având parfum rural, dar nu autentic. Case vechi puține spre deloc, dar da, din cauza conducerilor succesive ale județului total dezinteresate de Codru, zona a rămas în urmă față de Fisculaș, Țara Lăpușului sau Chioar, ca să nu zicem față de vecinii de pe Culoarul Someșului. Codrul abia acum se căznește să facă o rețea de aducțiune de gaz, după decenii de promisiuni mincinoase. Va fi gaz, dar luați în calcul un deceniu… „Tradiții păstrate cu sfințenie, case de lemn înalte”…să fim serioși. Până și bisericile vechi de lemn, frumoase de altfel, stau uitate, de când cu vecinătatea cu cele noi, mari, de zid. Drumeții în păduri seculare? Care păduri seculare? Vizite în ateliere meșteșugărești? Nici fierari nu mai sunt, darămite meșteri populari. Gastronomie autentică, nu că n-ar fi, cât că ai șanse mici să ai acces, fără eforturi majore. Nu ne vine în minte nici o pensiune și nici un restaurant în zonă unde să poți opri să comanzi plăcinta codrenească, vărzarul, moșocoarne sau ciorbe de urzici sau de ștevie. Nici o legătură cu balmoșul sau alte cele. Festivaluri folclorice da, ar fi, dar nu de mare anvergură. Și totuși, ca să fim sinceri și coerenți, ar fi ce vedea în Codru. Nu ca Destinație turistică, nu ca turist profesionist care are pretenția să fie cazat și apoi să aibă ce vizita o săptămână întreagă în regiune, nu să fie furajat și îmbătat. Dar ar fi! Numai că revenim la eterna problemă, cea pe care o amintesc maramureșenii din zone turistice deja consacrate: fără o strategie și un circuit, șansele sunt minime. Pentru că da, ar fi ce vedea în Țara Codrului!

La Ariniș sunt acele cruci de inspirație celtică, nu chiar celtice, care amintesc de un trecut pe care noi, românii, îl cam ascundem: existența pe aceste meleaguri a popoarelor celtice, în trecere, cei mai mari fierari și mineri ai Europei… asta ca să n-o zicem pe șleau despre mineritul dacilor și despre coifurile, bijuteriile și armele meșteșugite. De asemenea, avem urme ale unor civilizații precreștine, la tumulii de la Oarța-Bicaz. Interesant, deși nu ai ce vizita acum, nici n-ai avea cum pune în valoare, doi tumuli sunt administrativ ai comunei Bicaz, unul al Oarței. La fel drumurile de acces. Și-atunci, cum să vorbești de un Codru interjudețean, de o ofertă comună? Revenim imediat asupra ideii… Ar mai fi biserici vechi de lemn, câteva mănăstiri. Evident, se pune la calcul Băseștiul, unde se află casa memorială a lui George Pop, artizan al Unirii, singurul muzeu serios al zonei. Ar mai fi, tot aici, legenda deloc pusă în valoare a celui mai hotărât partizan al zonei, Vasile Blidaru. Singurul loc cu legătură cu el, casa unde a fost împușcat la marginea satului Băița de sub Codru, e inaccesibil, nu ți se permite nici să intri în curte, nici să pozezi măcar încolo. În fine, Culmea Codrului, ca pădure, ar avea atuuri de vizitare, doar că n-ai cum. Nu există drumuri semnalizate, sunt drumuri fores­tiere de care n-ai habar, nu sunt trasee turistice, nu există decât legenda că TEORETIC ai putea parcurge pe culme Codrul, privind de-o parte și de alta, spre Sătmar sau spre Maramureș.

Dar cum ar fi dacă ea, Țara Codrului, ar fi luată ca zonă folclorică? Cu tot cu ce are vizavi? În județul Satu Mare, Codrul e mult mai bine reprezentat. La Hodod avem conace ale familiilor Weseleny și Degenfeld. La Bogdand există un muzeu maghiar. La Acâș sunt săpături la trei așezări din epoca bronzului. La Ardud, cetatea ar face deja o cone­xiune interesantă, chiar dacă firavă, cu Maramureșul nostru. Istoria ne spune așa: că cetatea a fost stăpânită de Balc și Drag, fiii lui Sas, el însuși fiul lui Bogdan Vodă, moroșanul nostru întemeietor al Moldovei! Urmaș al Drăgoșeștilor, cum ar fi Bartolomeu Dragfi, ar fi construit cetatea de piatră de la Ardud și ar fi luptat alături de Pavel Chinezu, legendarul. La dispariția familiei Dragfi din zonă se dau lupte pentru castel și domeniu, însuși principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, asediază 40 de zile cetatea, susținut, atenție, de pașa de la Buda și de beglerbegul tot turc al Timișoarei. În 1565, generalul Swendy Lazar, austriac, pierde cetatea, care e dărâmată, apoi reconstruită în 1711. Atenție, în 1726 se colonizează zona cu șvabi, iar la început de secol 20 se recolonizează cu români din zona Lăpușului, a Șomcutei, a Dejului, aduși pentru a lucra terenurile grofilor. E ceva istorie aici, nu? La Homoroade, este o fortificație de pământ din perioada dacică. Și festival de folclor de la Oțeloaia. La Crucișor este așa zisa Cetate a lui Pintea, altă fortificație de pământ, puțin probabil a haiducului legendar Pintea Grigore. Localitatea Supur are atestare documentară în 1205 într-un act al unui.. proces de vrăjitorie!

Altfel spus, ar fi cu ce lucra la o ofertă turistică reală a Țării Codrului. Dar să pretindem că azi, Codrul e o frumoasă zonă folclorică tradițională cu păduri seculare, cu ateliere meșteșugărești, cu festivaluri folclorice și cu gastronomie la tot pasul, eludează total și la mod absolut realitatea unei zone lăsate în urmă și uitate de autorități, unde marile investiții sunt ferme de porci cu mirosurile aferente, cu drumuri modeste, cu populație îmbătrânită, probabil singurul loc din județul Maramureș unde comasarea ar avea logică și efect doar dacă s-ar alipi câte trei comune actuale. Vorba unui șugubăț om din administrația zonei: „Am visat azi noapte că s-o înființat comuna Codru, cu toate, de la Bicaz la Oarța, Băsești, Ariniș, Asuaj, Băița de sub Codru. Da’ m-am trezit apoi…”