Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Maramureş anunţă că plantele modificate genetic se cultivă numai de către cultivatorii autorizaţi de MADR prin institituţia judeţeană.
În vederea autorizării, cei care cultivă plante modificate genetic în scop comercial, pentru consum sau loturi demonstrative, trebuie să depună, în fiecare an, la DAJ Maramureş o cerere însoţită de un dosar cuprinzând o serie de documente. Astfel, în primul rând sunt necesare documente de identificare: la persoane fizice – copie buletin/carte identitate; la persoane juridice – copii de pe certificatul de înmatriculare şi certificatul de înregistrare fiscală. Apoi trebuie documente care să ateste înregistrarea în Registrul Fermelor, conform ordinului privin reorganizarea Registrului Fermelor. Nu în ultimul rând, este necesară o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului. Cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligaţi să utilizeze la semănat numai sămânţă certificată. Aceasta trebuie să fie însoţită de etichetă sau un document oficial pe care să apară clar înscris „seminţe modificate genetic”, precum şi codul unic de identificare al organismului modificat genetic, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. De asemenea, se interzice înfiinţarea de culturi de plante modificate genetic pe suprafeţe mai mici de un hectar, în trup compact, cu excepţia celor realizate în scop de cercetare sau loturi demonstrative. Autorizarea cultivatorilor de plante modificate genetic se realizează prin eliberarea de către DAJ Maramureş a unei autorizaţii, ce constituie aprobare pentru cultivarea de către aceştia a plantelor modificate genetic. Şi un alt lucru important, cultivatorii sunt obligaţi să se supună inspecţiei şi controlului efectuat de către personalul împuternicit de MADR.