„Împreună hrănim speranța”
În perioada 4-6 aprilie, s-a desfășurat a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, organizată de Federația Băncilor pentru Alimente. Campania derulată sub îndemnul „Împreună hrănim speranța” încurajează gesturile mici cu impact mare, pentru ca și cei aflați în dificultate să simtă bucuria unei mese de Sărbătorile Pascale. Timp de trei zile, băimărenii au fost invitați să contribuie la susținerea celor vulnerabili prin donații de alimente neperisabile în magazinele partenere. Clienții au putut dona în coșurile special amenajate aflate după casele de marcat, produse de bază precum ulei, făină, conserve (carne, legume sau fructe) paste, orez, zahăr, biscuiți, cereale, dulciuri sau alimente pentru copii.
”Donațiile făcute în punga portocalie, simbol al speranței, sunt transformate în sprijin concret pentru persoanele vulnerabile. Fiecare pachet donat va ajunge la persoane aflate în dificultate, beneficiari ai serviciilor de asistență medicală comunitară, în special familii cu venituri mici, vârstnici singuri, familii cu mulți copii, mame singure sau persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială și mulți alți oameni aflați în nevoie. În acest context, un gest simplu precum donarea de alimente poate aduce speranță în viața celor mai încercați. Fiecare produs donat va aduce o rază de speranță în casele unde prea des masa rămâne goală”, au declarat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare.