Am fi vrut ca-n săptămâna aceasta să îl ignorăm pe Marele Portocaliu, total. Pe Putin la fel. Pentru că, aparent, au o obsesie în a ţine agenda mondială, să nu fie zi fără o ştire cu ei. Încercăm…dar va fi greu.
Săptămâna trecută, liderul SUA a reuşit să consfinţească ceea ce sugera acum o lună un negociator european: că Lumea Liberă trebuie să-şi caute alt lider. Acum, atacând cu taxe şi tarife, cu lista-n faţă (aparent făcută cu ajutorul ChatGPT), toate ţările din lume, mai puţin Rusia şi Belarus, a lămurit povestea. Cine-i ţine isonul? Nici măcar toţi republicanii, doar o mână de exaltaţi. Printre ei, un candidat al nostru la preşedinţie, de altfel afon economic, ca să nu-l cităm pe nea Jiji Becali cu al său istoric ”…strict pe partea economică să-mi…”. Zice că ce face Trump nu e un gest de ostilitate, nu înţelegem noi. El da.
Ce face Europa? Restul Lumii? Se regrupează. NU, nu linge răni, încă nu e cazul. De exemplu, ministrul Comerţului din China zice că a făcut înţelegere cu UE să reînceapă discuţiile privind acceptarea preţului minim, începute odinioară şi oprite de dragul SUA. Macron al Franţei a propus chiar franc (cum altfel?) o pauză a investiţiilor europene în Statele Unite. Scurt, simplu. ”Europa trebuie să fie fermă dar deşteaptă” – spun negociatorii europeni. La fel, Ursula. Comisarul european pentru Comerţ a fost în China pentru a negocia o relaţie cu condiţii egale şi deschidere simetrică a pieţelor.
Ce face SUA? Abia aici se ling răni. Apple a pierdut 250 miliarde dolari din valoarea de piaţă, de când cu tarifele lui Trump. Bursele cad în cap. Elon s-a retras că îi moare efectiv afacerea. În Congres s-a sărbătorit plecarea, inclusiv în tabăra republicană… Nu de alta, dar există la FBI o plângere a democraţilor care cere investigarea lui Musk pentru legături secrete cu guvernul chinez! Asta în timp ce DOGE a lui avea acces la toate datele secrete şi esenţiale ale SUA! Trump n-a fost în stare să oprească războiul din Ucraina, în schimb a pornit unul economic. Global. Ce spun americanii, oamenii simpli? Dincolo de cei care cred trup şi suflet în Trump şi-n America Great Again, dezastru.
„S-a confirmat, el e Lucifer în lumea reală/Al şaptelea şi cel mai memorabil faliment al lui Trump- America/Sezonul acesta din „America” e sălbatic…”.
Ce face România? Aici e baiul. Noi aşteptăm să treacă totul razant pe deasupra, da’ de. Poate dacă stăm ghiocel, guguţ, cumva, trece. Uite-aşa N-a trecut criza economică din 2008 peste noi, nici pandemia. Noi ne facem că facem. Statul face 4.500 de angajări, deşi cică făcea reduceri. Ministrul Mediului, ce părea iniţial decent, se împăunează că a comasat două agenţii, uitând să spună că una a fost înfiinţată abia anul trecut, cea a Zonelor Pretejate, pentru angajări politice. SUA ne sugerează că ”Pacea nu e gratis” şi noi sărim repede să ne uităm în catalogul de armament american, poate dacă cumpărăm şi ne linguşim, ne iartă. Dimpotrivă, vor să ne impună tuturor 5% pentru Apărare, să cumpărăm de la ei, în timp ce oficial îşi reduc armata de la sute de mii de militari activi la 90.000. Credeţi că cei 90.000 vor fi în Europa? La noi? N-aveţi decât. Bine că ministrul Agriculturii anunţă, peste 4 ani, un grad de autosuficienţă de 100% la toate produsele agroalimentare, cu mesajul ”România va fi un El Dorado”. Absolut dureros ce ne aşteaptă, abordând AŞA problemele.
Soluţii? Sunt. Inclusiv pentru oprirea războiului în Ucraina. Cu arme tip Trump. Economiştii Hubbard şi Wolfram propun în New York Times un ”tarif universal rusesc”, de presiune economică în crescendo, cu o taxă ce va creşte şi va creşte până se face acordul de pace. Noi, restul? Simplu. Ştiţi cum NU ne afectează tarifele Portocaliului? Dacă facem comerţ cu toţi ceilalţi, dacă toată lumea îşi reorientează pieţele spre alte meleaguri decât SUA. Simplu ca Bună Ziua.