Multă emoţie, simplitate şi abundenţă de frumos. Aşa a fost vernisajul expoziţiei de tapiserie ”75 de primăveri” a artistelor plastice Viorica Pavlov şi Judit Tarr. Două elegante şi distinse artiste care au decis să se desprindă din lumea pictorilor băimăreni, venind în faţa celor însetaţi de frumos cu o altfel de artă, una care cere multă migală, talent, creativitate.
Cei prezenţi s-au putut bucura, privind lucrările de tapiserie, pline de culoare şi cu o diversitate tematică. Atmosfera lirică a fost completată de momente artistice deosebite. S-a spus poezie, s-a cântat la pian, la chitară, s-a doinit. Au contribuit la acest eveniment cu mult talent şi implicare emoţională: Alina Mirela Andreicuț – chitară și voce, Maria Casandra Hauși – voce, Elena Cărăușan – poezii și Violeta Koller – pian.
Artistul fotograf, Felician Săteanu, a remarcat în lucrările prezente pe simeze, „inspiraţie, multă emoţie, multă muncă, mijloace de expresie. Foarte multă concepţie”.
Deşi au acelaşi numitor comun, tapiseria, cele două artiste au viziuni diferite. Din lucrările Juditei Tarr se desprinde multă delicateţe, rafinament şi armonie. Iar din lucrările Vioricăi Pavlov răzbate îndrăzneala, artista pare să fie precum un vulcan în creaţiile sale, lăsându-şi imaginaţia să zburde, fără să ţină cont de prejudecăţi. La ambele artiste e multă culoare şi privindu-le creaţiile ţi se insuflă o stare de bine.
„Gândiţi-vă că la artele clasice: pictură, grafică, sculptură care sunt bidimensionale e o anumită concepţie, o anumită tehnică, ceea ce ne prezintă doamna Viorica Pavlov este o concepţie în spaţiu. Nu numai bidimensională, e mult mai complex să gândeşti o astfel de lucrare decât una bidimensională. În cazul doamnei Pavlov vedem nişte lucrări foarte puternice, lucrări cu mesaje atât în text, veţi vedea că au citate care te direcţionează, dar vedem şi un anumit ritm, un anumit element care se repetă. Văd în multe lucrări ochi, mă duce cu gândul spre pictura lui Ţuculescu care avea numai lucrări cu ochi. Ochiul este expresia sufletului. Privindu-ne în ochi ne recunoaştem, ne citim şi probabil că ochii sunt cel mai important organ al omului, prin ochi cunoaştem lumea, 90% din ce ne înconjoară, apoi celelalte simţuri vin şi completează. Văd de asemenea nişte portrete foarte expresive care sunt într-un anumit fel autoportrete. Fiecare artist când face un portret se autoexprimaă pe el. Găseşti elemente din portretul lui, din fizionomia lui. Dacă mă uit la lucrarea cu bufniţa, e simbolul înţelepciunii. Doamna Pavlov e un simbol al înţelepciunii”, a completat Felician Săteanu.
În cazul Juditei Tarr „vedem multă gingăşie, delicateţe, o armonie aproape dusă la extrem. Armonie cromatică, de temă, abordare, e artă. Aceste flori frumoase care decorează anumite ţinute, dar şi spaţiul de pe pereţi sunt tot un fel de autoportret, un fel de expresie al sufletului, un suflet de floare. Iată cât de frumos s-au adunat, se îmbină cele două expresii artistice ale celor două artiste”, a concluzionat Felician Săteanu.
Judit Tarr mărturiseşte că s-a apucat de tapiserie în urmă cu 10 ani. Simte că este împlinită, mai ales că vede şi bucuria oamenilor când îi admiră lucrările. „Fiind în Baia Mare, am zis că sunt mulţi pictori. Este de lucru mult, e mai greu dar te împlineşte. Am făcut pictură în primii ani de şcoală. Am continuat cu sculptură, gravură, la Liceul de Artă. Apoi am mers la Şcoala Populară de Artă, mi-a fost profesor Ilie Cămărăşan. Am intrat în pensie şi trebuia să îmi ocup timpul cu ceva. Lucrez cu lâna. Din lână poţi face orice, e foarte plăcut să lucrezi cu lâna. Foarte mult îmi place. Se bucură şi oamenii. E altceva decât pictura. Este ţesut, împâslit, este îmbinat ţesutul cu împâslitul. E mult de lucru şi e destul de greu mai ales dacă faci lucrări mai mari, dar ai satisfacţia când e gata”, a punctat Judit Tarr.
Viorica Pavlov a pictat şi a lucrat în fashion design, tocmai în America. E constănţeancă, dar s-a îndrăgostit iremediabil de Maramureş. „Mă gândeam cumva că mă voi întoarce la pictură. Tendinţa mea de a ţine, de a trece prin mâini firele sau materialele din lână, am concluzionat că îţi ajunge până la suflet când le atingi. Eu am ajuns să ating cu ochii închişi un pulover şi îţi spun dacă e lână 100% sau e şi borangic. Am dat peste grupul de artişti de la Alexandru Şainelic. Trebuie să te îndrăgosteşti de locul unde locuieşti, de oamenii care îţi sunt în preajmă, de bucuria că te trezeşti şi ceva nou şi frumos ţi se întâmplă. Am stat în America 30 de ani. Când am ieşit la pensie m-am întors în România. Într-adevăr m-am simţit aici, acasă. Cu cât trece timpul, cu atât îmi creşte dragostea şi bucuria că am descoperit acest loc”, a adăugat Viorica Pavlov.
Expoziţia de tapiserie ”75 de primăveri” poate fi admirată până în 14 aprilie la Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare.
