Reprezentanți ai Asociației ASSOC au luat parte la o conferință internațională, privind metode de combatere a consumului de alcool sau droguri în rândul tinerilor. Un exemplu demn de urmat este cel al Islandei, care a reușit să reducă fenomenul în propria țară, iar acum oferă sprijin și altor comunități care se confruntă cu astfel de probleme.
”Dintr-o nevoie acută de a-și proteja tânăra generație de abuzul de alcool și droguri, Islanda a creat programul Planet Youth. Pașii urmați în cei 20 de ani de implementare au fost prezentați public în cadrul unei conferințe internaționale, la care ASSOC a fost reprezentată de Annalisa Contu, coordonator al proiectelor Erasmus. Planet Youth este o metodologie de prevenire a abuzului de substanțe, cu eficacitate demonstrată în reducerea consumului în rândul tinerilor din Islanda. La sfârșitul anilor ’90, mica țară europeană s-a confruntat cu un nivel alarmant de consum de alcool, tutun și droguri în rândul adolescenților, ceea ce a determinat autoritățile să dezvolte un plan de intervenție pentru prevenirea acestui fenomen”, au declarat oficialii Asociației ASSOC.
Măsurile luate se concentrează pe domenii cheie, precum familia sau grupurile de colegi. Din păcate, în România flagelul drogurilor pare a fi tot mai prezent şi este momentul să acționăm.
”Colega noastră Annalisa Contu, invitată la eveniment de Fondul Român de Dezvoltare Socială – FRDS, a explicat că modelul Planet Youth a fost aplicat până acum în sute de comunități din întreaga lume. Planul se concentrează pe domenii-cheie din comunitatea locală: familie, grupuri de colegi, timp liber (în afara școlii) și școală, iar pentru România, unde dependența de alcool, droguri, dar și alte substanțe reprezintă deja o problemă de sănătate publică tot mai importantă, metodele verificate de lucru ar fi de mare ajutor, la fel ca și formarea de specialiști în acest domeniu. ASSOC este preocupată să contribuie cu experiența de până acum la stăpânirea fenomenului, organizația noastră implicându-se activ în campanii dedicate îndeosebi tinerilor. Facem acest lucru pentru că nu există nici prea devreme, nici prea târziu când vorbim despre consumul de droguri. Tocmai de aceea, ca ONG dedicat susținerii grupurilor vulnerabile, dorim să contribuim la acțiunile de conștientizare asupra riscurilor pe care le prezintă drogurile și efectele acestora în timp”, au mai completat responsabilii ASSOC.