Miercuri, polițiștii de prevenire s-au întâlnit cu 239 de elevi de ciclu primar, gimnazial și liceal, de la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil”.
Temele discutate cu elevii au vizat:
– siguranța copiilor în general, acasă, pe stradă, la școală
– răspunderea penală a minorilor pentru a preveni delincvența juvenilă, riscuri și consecințe ale comportamentelor antisociale
– prevenirea consumului și a traficului de droguri, în acest context s-a subliniat importanța spiritului civic atunci când sunt martori ai săvârșirii unor fapte ilegale, pentru că tăcerea noastră poate duce la formarea unor adevărate fenomene sociale nedorite;
– siguranța în mediul online, avantajele și dezavantajele internetului, pericolele din mediul online.
Activitățile au fost interactive, elevii au pus întrebări, s-au clarificat termeni, situații, consecințe.