Recent, o cunoștință a făcut cu trenul traseul Baia Mare – București. A revenit frânt de oboseală, cu febre musculare de la condițiile de, atenție, cușetă. A confirmat, trenurile sunt fix ca odinioară, aceleași condiții, aceleași mirosuri, aceleași toalete. Dar șocul au fost gările. Da, Gara de Nord e la fel de împuțită și de periculoasă ca întotdeauna.
Ideea e că am așteptat persoana la revenire, în gara noastră băimăreană. Cel puțin cea de la Sighet, cu nimic mai bună, are parfumul de istorie peste izul de gară veche. Aici… eternul țigănuș cu gleznele goale, la minus 5 grade, ce merge la fiecare om de pe peron să-l întrebe când vine trenul, apoi să-i ceară bani de o cafea. 
Când scoate un pix din buzunar și-l aruncă cu dispreț pe jos și-i atragi atenția că este coș de gunoi la 3 metri, pleacă nervos. Mai încolo, au ieșit, pe la 10, și angajații, că vine trenul de București, să se vadă ceva mișcare. Gara, cum o știți… de la mirosuri la porumbei bolnavi și urmele lor. Plus sălile de așteptare închise, cu găleți puse strategic ici-colo să adune apa de ploaie. Dar revelația o ai plimbându-te spre autogară. De pe peron, se vede clar cum are urme de culcușuri de boschetari, dar în același timp angajații, în pauzele de masă (suntem ironici evident) au încropit în spate o grădinuță, au săpat, au făcut straturi! 
Aflăm de la pasagerul ce vine cu peste o jumătate de oră întârziere că și Gara de Nord e la fel de tristă, ca Bucureștiul de altfel, și el cenușiu, murdar. Nu e urmă de Micul Paris decât în Centrul Vechi al lor probabil, așa cum și la noi se văd urme de civilizație veche transilvană. Concluzia călătorului? Nu ne știm aprecia orașul, Baia Mare sau Clujul „sunt parfum”!
