Noul prefect al judeţului Maramureş, Florian Sălăjeanu (PSD), şi-a depus ieri, 21 martie, jurământul în noua funcţie. Fostul prefect, Rudolf Stauder (PNL), a fost “transferat” pe o poziţie secundă. El va fi subprefect alături de actualul subprefect Eniko Krizsanovszki (UDMR). Noul prefect al Maramureşului a depus jurământul:“Susţin o administraţie eficientă”
Rudolf Stauder a depus şi el jurământul în noua calitate pe care o are. A pierdut funcţia de subprefect, Liliana Reghina Moga (PSD), care se va regăsi cu siguranţă într-o altă funcţie publică, în viitor.
Florian Sălăjeanu a declarat că „în exercitarea atribuţiilor pe care le voi avea voi urmări 3 direcţii esenţiale în mandatul meu: 1.Respectarea legalităţii şi eficientizarea administraţiei. Instituţia prefectului trebuie să fie un model de corectitudine, profesionalism şi imparţialitate. Voi veghea la aplicarea legii cu obiectivitate, astfel încât deciziile luate să servească interesului public. 2.Dialog şi colaborare. Voi fi un partener deschis atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru societatea civilă, pentru mediul de afaceri. 3. Sprijin pentru proiecte de dezvoltare. Susţin o administraţie eficientă care să atragă investiţii, să creeze oportunităţi economice, să contribuie la dezvoltarea judeţului”. Pe de altă parte, noul prefect susţine că îşi doreşte ca activitatea Instituţiei Prefectului să fie una de sprijin a Consiliului Judeţean. “Este o vorbă: fă rai din ce ai. Maramureşul este un tărâm binecuvântat de Dumnezeu pe care trebuie să îl dezvoltăm. Maramureşul actual poate să inspire Europa”, a adăugat Florian Sălăjeanu. Au urmat discursurile laudative din partea principalilor lideri politici şi evident nu au lipsit felicitările în sala care s-a dovedit prea mică şi îngustă pentru “puhoiul” de persoane venite să asiste la ceremonialul de învestire în funcţiile de prefect şi subprefect.