„Conducerea noastră a ajuns la un acord în ceea ce privește prelungirea raporturilor contractuale cu Nicolaas Immelman (31 de ani)”, anunță CSM Știința Baia Mare.
Sud-africanul Jacob Nicollas Oliver Immelman, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatul European cu naționala României, a devenit „zimbru” în martie 2019.
„Aflându-se deja de șase ani la echipa noastră, Nicolaas a devenit în timp un jucător cheie al echipei noastre. Datorită abilităților sale de lider, acesta a devenit căpitanul echipei și a condus echipa cu succes în toți acești ani, fiind un model atât în viața sportivă, cât și în afara ei”, precizează sursa citată.