Anamaria Gavrilă, președinta POT, a anunțat miercuri seara că se retrage din cursa pentru prezidențiale, ca să îi ofere șanse mai mari lui George Simion, liderul AUR.
„S-a luat hotărârea ca împreună să îl susținem pe cel care are cele mai multe șanse. Pentru că domnul George Simion are un partid mare în spatele său, are o structură, noi toți trebuie să trecem peste partid, așa cum a spus și domnul Călin Georgescu Și să susținem această mișcare, dându-i toate șansele. Așadar, eu mă voi retrage, ca să nu apar pe buletinul de vot și ca să nu se împartă voturile. Ne place, nu ne place, este un număr limitat de candidați pe care îi avem pe buletinul de vot și noi trebuie să alegem cu sufletul și să înțelegem și să respectăm decizia domnului Călin Georgescu, pe care a luat-o împreună cu noi”, a declarat președinta POT.
„Ducem mișcarea suveranistă mai departe și continuăm ce am început. Vom fi în fiecare zi împreună și vom fi împreună cu voi uniți în conștiință, uniți în cuget și simțiri. Mergem până la capăt! Nu este vorba de o persoană, ci de un principiu. Doamne ajută!”, a spus George Simion, candidatul AUR la prezidențiale.
(sursa: Mediafax)