Timp de 4 zile, voluntari ai filialei Maramureș, subfiliala Sighetu Marmației, filiala Covasna și ai Societății Naționale de Cruce Roșie din Moldova, s-au reunit pentru a învăța, a colabora și a se distra într-un cadru de poveste, în cadrul Taberei de Iarnă, ediția a III-a.
Manifestarea a fost un real succes și se transformă într-o frumoasă tradiție.
”De la primele momente până la închiderea taberei, am simțit cum fiecare activitate ne apropie mai mult, ne învață lucruri valoroase și ne face mai puternici – ca voluntari, dar și ca prieteni. Această tabără nu este doar un eveniment – este o tradiție care crește, se dezvoltă și înflorește cu fiecare ediție.
Fiecare lecție învățată, fiecare zâmbet împărtășit și fiecare provocare depășită reprezintă pietrele de temelie ale unei comunități tot mai unite, mai bine pregătite și mai dedicate misiunii Crucii Roșii”, au spus responsabilii Crucii Roșii, filiala Maramureș.
Printre altele, voluntarii au participat la jocuri de cunoaștere și comunicare, tehnici de acordare a primului ajutor, dar și-au testat și limitele de supraviețuire în natură.