Vorbim de partea interesată a societății de evenimente importante ce au loc în afara granițelor țării și ar putea influența prezența și viitorul națiunii. În istoria regimului trecut, în 4 țări foste comuniste, au avut loc evenimente la care, de frica securității, românii nu au reacționat sub nicio formă.
La contrarevoluția din Ungaria din 1956, cu excepția studenților, și la primăvara din Praga din 1968, românii au preferat tăcerea și au stat cu urechile lipite de Radio Europa Liberă. Nici față de Solidaritatea, mișcare sindicală inițiată de liderul polonez Lech Walesa, românii nu și-au manifestat adeziunea. Căderea zidului din Berlin și decizia lui Gorbaciov de a relaxa comunismul, pe cale de prăbușire, au fost singurele evenimente care au influențat revoluția din decembrie 1989.
Acum, atenția societății se îndreaptă spre evoluția războiului din Ucraina, eveniment în care România nu este implicată direct. Deciziile ce urmează să fie luate de Putin, Zelenski și Trump pentru încheierea conflictului sunt de importanță capitală inclusiv pentru România. La un asemenea eveniment, reacționează întreaga societate, iar reacția depinde de capacitatea de percepție, cultura politică și istorică a diferitelor categorii sociale. Părerile politologilor și politicienilor, prin intermediul micilor ecrane, ajung repede în spațiul public. Adesea informațiile sunt contradictorii, derutante, iar cetățenii nu reușesc să identifice adevărul. Dacă ele vin de la personalități politice cunoscute, pot produce panică, neliniște și lipsă de încredere în decidenții politici. Ce pot crede românii obișnuiți din declarațiile alarmiste ale președintelui Macron sau ale lui Băsescu. După ocuparea Ucrainei, nu este exclus ca într-un viitor definit, Putin să facă „o vizită de lucru în Moldova și România”.
Despre astfel de evenimente păreri are și majoritatea populației ce formează baza societății. Numai că autoritățile nu sunt interesate ca ele să fie cunoscute, să știe ce gândesc cetățenii despre lumea în care trăiesc. Încă o dovadă că între societate și clasa politică comunicarea are sens unic, numai de sus în jos. Sondajele de opinie ar fi o soluție, însă trebuie comandate, plătite și nimeni nu este dispus să sponsorizeze probleme aparent neimportante. Scenarii și ipoteze pot construi și cetățenii obișnuiți, nu numai analiștii politici. După părerea mea, pentru încheierea conflictului, țările implicate au la îndemână două soluții cu același final. Adică, Ucraina va pierde definitiv teritoriile ocupate de ruși. Iar Trump ar trebui să facă presiuni asupra lui Putin și Zelenski, să încheie un tratat în care pacea să fie menținută de forțe ONU, nu ale NATO. Putin în vecinătatea sa nu vrea să vadă picior de soldat provenit din țările membre ale alianței. Pentru flancul estic, soluția ar fi convenabilă, pe Putin l-ar ține la distanță fără a cuceri noi teritorii din Ucraina. Soluția suspendării ajutorului financiar lui Zelenski pentru Ucraina ar însemna capitularea necondiționată, iar Putin ar avea cale liberă spre vestul Ucrainei. Gestul lui Trump pentru țările din flancul estic ar însemna o nouă Yalta, resetată după 8 decenii de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. După ce zeci de ani lumina a venit de la Răsărit (ruși), acum românii așteaptă ca americanii să spună „Veniți și luați de la noi lumină!” Ca mine probabil mulți concetățeni nu cred într-o astfel de invitație. O parte din societate consideră că, față de Ucraina, România și-a făcut datoria, refugiații au beneficiat de drepturi substanțiale, războiul este al lor și ar fi cazul ca ucrainenii să se descurce singuri. Pe de altă parte, de frica rușilor, țările membre NATO consideră că războiul trebuie să continue, cum și până când nimeni nu știe.
Alte evenimente externe la fel de importante pot influența negativ structuri europene, organizate în scop economic și social. Ale căror consecințe ar pune la încercare și reacția societății românești. Într-un scenariu nu tocmai fantezist, existența UE ar putea deveni nesigură.
Presupunem că, în urma alegerilor, în mai multe țări europene, la putere ar ajunge partidele suveraniste, neprietenoase cu UE. La o posibilă reuniune de nivel înalt, liderii ar decide că organismul trebuie reformat poate chiar desființat. Reacția societății românești ar fi imprevizibilă, iar printre consecințele care i-ar viza direct pe români se numără pierderea fondurilor europene și afectarea liberei circulații a forței de muncă, în detrimentul diasporei. Pe de altă parte, mulți concetățeni consideră că dispariția UE nu ar fi o tragedie și în favoarea ei vin cu argumente. În Europa mai sunt țări care nu fac parte din UE, au personalitate și nu stau cu mâna întinsă la mila uniunii. Naționalismul și demnitatea sârbilor după sfârtecarea Iugoslaviei sunt trăsături ce trebuie apreciate.
Condițiile în care România a intrat în UE continuă să fie învăluite în mister. Cert este că autoritățile vremii au făcut concesii, sute de hectare de teren agricol de cea mai bună calitate au fost vândute la preț de nimic străinilor. Șmecherii le-au lăsat în paragină, dar nu au pierdut ocazia să ia bani de la APIA. Apoi, prestația europarlamentarilor români în forurile europene este nesatisfăcătoare, iar în negocierile purtate se comportă ca niște slugi. În privința alimentației, România a devenit piață de desfacere pentru produse alimentare de categoria a doua, importate din UE.
Lipsa proiectelor sau nefinalizarea lor a generat pierderi serioase de bani europeni destinați infrastructurii, sănătății sau educației. În evenimente externe, care ar putea influența prezidențialele nu cred, altfel votul românilor nu ar valora nimic, iar alegerile s-ar transforma într-o bășcălie națională. Dacă alegerile prezidențiale pentru români vor fi o prioritate rămâne să confirme prezența la urne a electoratului în luna mai. La ora actuală în spațiul public asistăm la mult zgomot pentru nimic.
prof. Vasile ILUȚ
