Senioarele din Centrul de zi Caspev, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, continuă să se dedice păstrării și transmiterii obiceiurilor tradiționale românești. O nouă șezătoare a avut loc azi, de această dată, participanții fiind elevii clasei a IV B de la Școala Gimnazială “George Coșbuc”.
„Alături de senioarele de la centrul de zi Caspev copiii au ascultat povestea șezătorii, au descoperit unelte vechi precum dăpănătoarea, raschița, urzoiu, și războiul de țesut. Supravegheați și ghidați de către senioare, aceștia au învățat să țese, bucurându-se că au realizat primul lor covoraș. Momentul dulce a venit la finalul activității, când copiii împreună cu senioarele au făcut desertul bunicii – pancovele. Astfel, au învățat să folosească sucitoarea și să frământe aluatul. Dar a meritat! Rezultatul a fost cel așteptat, dulce de te lingi pe degete”, au declarat oficialii Direcției de Asistență Socială Baia Mare.