– Urmare din nr. 10601 –
Transpuși în „epoci elegante de mult apuse”
Deși este deja a patra zi de când explorăm în lung și-n lat comorile Bruxelles-ului și ale împrejurimilor sale, curiozitatea și dorința noastră de a descoperi locuri noi au crescut și mai mult, contrar oboselii pe care începem să o resimțim. Însă, în astfel de excursii, știm bine că oboseala nu își are locul. Astfel, având o listă generoasă de obiective turistice de bifat, ne-am echipat cu entuziasm, ne-am luat ghiozdanul în spate și am pornit la drum în zorii zilei spre prima noastră oprire: Grădina Botanică. După o scurtă plimbare pe străduțele șerpuite, străjuite de clădiri impunătoare ce domină peisajul și te fac să te simți mic în fața lor, am ajuns într-o oază de liniște și verdeață. Acest loc, ascuns între șosele supraaglomerate, a fost inițial construit în 1826 pentru a servi drept Grădină Botanică Națională, însă, în prezent, a fost transformat într-un parc public. În ciuda trecerii timpului, care își lasă amprenta asupra fațadelor clădirilor, clădirea fostelor sere pare neatinsă de ani. Privind-o, te poți transpune cu ușurință în epoci elegante, de mult apuse, când rafinamentul și grandoarea dominau fiecare detaliu arhitectural. 
Grădinile, cu ale lor ronduri de flori perfect conturate, cu potecile înguste și nepietruite, pe care te puteai plimba admirând diversitatea spectaculoasă a florei, și cu fântânile ornate cu statui ale unor personaje mitice, completau perfect acest tablou de epocă. Totuși, conștienți că nu putem cădea pradă nostalgiei și visării, ne-am continuat drumul, urmând pașii lui Andreas Vesalius. Ajunși în fața statuii sale, am descoperit că Vesalius (1514-1564) a fost un renumit anatomist flamand, considerat părintele anatomiei moderne. Prin lucrarea sa revoluționară De humani corporis fabrica, publicată în 1543, el a pus bazele înțelegerii moderne a corpului uman, sfidând teoriile greșite ale lui Galen și promovând studiul direct al disecției umane.
Să descoperim clădiri emblematice construite în stil Art Nouveau
Un alt lucru extraordinar pe care l-am dobândit în această excursie este capacitatea de a absorbi fiecare informație și curiozitate descoperită pe parcursul călătoriei noastre. Astfel, pentru a ne îmbogăți cunoștințele, ne-am ascuțit privirea, încercând să identificăm clădirile emblematice construite în stil Art Nouveau.
Ei bine, curiozitatea noastră a dat roade, iar prima clădire care ne-a atras privirea a fost Hôtel van Eetvelde. Această capodoperă arhitecturală, cu o fațadă impresionantă, împodobită cu linii curbe și detalii ornamentale rafinate, poartă semnătura celebrului Victor Horta. Operele sale se regăsesc pe străzile Bruxelles-ului, iar Hôtel van Eetvelde face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de alte creații ale sale. Nu departe de această operă de artă, am descoperit un alt simbol al acestui stilul: Maison Saint-Cyr. Proiectată în 1903 de arhitectul Gustave Strauven, această clădire excepțională impresionează prin fațada sa îngustă, dar extrem de elaborată, având doar 4 metri lățime. Ornamentele din fier forjat care împodobesc balcoanele, ușile și ferestrele, ferestrele înalte și arcuite, alături de fațada decorată cu motive florale și linii curbe, reflectă perfect inovația stilului Art Nouveau și atrag imediat privirile trecătorilor.
Dar, așa cum ne-a obișnuit, Bruxelles-ul este un oraș plin de surprize. Dornici să descoperim cât mai multe dintre aceste bijuterii arhitecturale ascunse și să ne oferim o experiență inedită, am ales să explorăm orașul dintr-un autobuz supraetajat. De la această înălțime, orașul ni se dezvăluia într-un mod cu totul aparte. Străzile fremătau de viață – oameni grăbiți cu umbrelele în mână traversau piețele, biciclete strecurându-se agil printre mașini, iar aroma cafelei proaspăt râșnite se împletea cu mirosul de vafe calde, plutind dinspre tarabele stradale. 
Ploaia măruntă cădea domol, spălând pavajele și conferind orașului o aură nostalgică, în timp ce picăturile se prelingeau pe geamurile autobuzului. În surdină, o muzică liniștitoare acompania perfect acest peisaj urban, făcând ca fiecare colț al Bruxelles-ului să pară desprins dintr-o poveste. Totul era un vis. Și am visat, până când, dintr-odată, în fața ochilor noștri a apărut o structură imensă, impunătoare, din metal, dominând orizontul cu prezența sa futuristă. Era Atomium, noul nostru obiectiv turistic. Construit pentru Expoziția Universală din 1958, Atomium reprezintă o moleculă de fier mărită de 165 de miliarde de ori, simbolizând progresul științific și optimismul erei atomice. Pășind în interior, ne-am simțit ca într-o scenă din Star Wars. Tunelurile metalice, iluminate intermitent de jocuri de lumini colorate, păreau să ne transporte într-o altă dimensiune. În anumite zone, pereții reflectau luminile ca într-un hiperspațiu SF, iar sunetele ambientale contribuiau la această atmosferă futuristă. 
Încă sub impresia experienței din Atomium, ne-am continuat călătoria spre următorul obiectiv, unul care părea să se potrivească perfect cu atmosfera high-tech pe care tocmai o trăiserăm: Muzeul de Design. Dacă Atomium ne-a oferit o incursiune în lumea științei și a progresului tehnologic, acest muzeu ne-a deschis o nouă pagină a istoriei, arătându-ne cum materialele și formele au evoluat în domeniul mobilierului și al designului interior. Aici am descoperit povestea plasticului și impactul său asupra creației de obiecte funcționale, dar și estetice. Deși, la prima vedere, unii ar fi putut considera că sunt doar simple piese de mobilier, privindu-le mai atent, se putea observa măiestria execuției, inovația în forme și, mai presus de toate, frumusețea evoluției.
Hrană spirituală
Oboseala începea să-și arate colții asupra noastră, așa că, fără să mai stăm pe gânduri, ne-am strecurat în metrou, îndreptându-ne spre următorul nostru obiectiv – unul menit să ne hrănească partea spirituală: Catedrala Sfinților Mihail și Gudula. Această impresionantă catedrală gotică este considerată unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din Belgia. Iar fațada sa grandioasă, cu cele două turnuri simetrice, amintește de celebra Notre-Dame din Paris. Așezați pe băncile de lemn, privind în liniște spre vitraliile bogat ornamentate, am observat cum razele soarelui filtrate prin sticla colorată pictau umbre vibrante pe pereții catedralei. Privirea ni s-a oprit apoi asupra celor 12 apostoli, sculptați cu măiestrie, care păreau să vegheze cu solemnitate întreaga biserică.
Pe străzile din Bruxelles, „ghidați de mirosul dulce și îmbietor de ciocolată”
Însă oboseala și foamea își spuneau cuvântul, așa că am pornit în căutarea unui loc unde să ne refacem forțele. Am ales un restaurant cochet, unde, spre surprinderea noastră, am fost serviți de o doamnă româncă. Schimbul de cuvinte în limba maternă, chiar și într-un oraș străin, a avut un farmec aparte – o mică amintire de acasă, strecurată într-o călătorie plină de descoperiri. Mâncarea delicioasă și atmosfera primitoare ne-au redat energia, pregătindu-ne pentru următoarea misiune: să găsim ciocolată bună și cele mai delicioase vafe. După ce am adunat impresii din locuri istorice și culturale, acum căutam să ne răsfățăm simțurile cu cele mai faimoase delicii ale capitalei belgiene. Am străbătut străduțele înguste, ghidați de mirosul dulce și îmbietor de ciocolată, iar în vitrinele magazinelor de specialitate, am descoperit adevărate opere de artizanat – ciocolată fină, cu arome delicate, care se topesc în gură, lăsând un gust de neuitat. Nu ne-am oprit doar la ciocolată: am găsit și vafe crocante, acoperite cu zahăr pudră, fructe proaspete sau ciocolată topită, care ne-au adus un zâmbet larg pe fețe și ne-au făcut să simțim cu adevărat spiritul autentic al Bruxelles-ului.
Ajunși la hotel, eram complet epuizați, dar, așa cum se întâmplă de multe ori în călătoriile noastre, aventura nu se încheiase încă. Mereu există loc pentru o poveste cu tâlc, așa că haideți să vă împărtășesc întâmplarea noastră de această dată. În seara precedentă, am avut o mică întâmplare legată de o comandă de cină care trebuia să ajungă direct la hotel. Din păcate, comanda nu a ajuns întreagă, iar unele preparate nu au fost livrate deloc. Recepționerul, cu o atitudine plină de bunăvoință, a rămas mult peste program pentru a ne ajuta, având grijă ca mâncarea să ajungă în cele din urmă la noi, chiar dacă a fost nevoie de multă răbdare. Astăzi, am simțit că este momentul să ne revanșăm, pentru că, „faptele bune sunt ca semințele, cresc în inimi și dau roade mai mari” – o faptă bună naște o altă faptă bună. Așadar, am decis să aducem un mic gest de recunoștință: i-am oferit o ciocolată. Poate părea un gest simplu, dar, după cum se spune, „gesturile mici au adesea cele mai mari ecouri”. Am plecat de la recepție cu zâmbetul pe buze, știind că gesturile mici pot face o diferență mare.
Am dormit liniștiți, știind că în această seară, am făcut lumea din jurul nostru un pic mai frumoasă. (va urma)
Analucia Maria Brezoczki
