Maramureşul printre vremuri, în poveşti mai puţin cunoscute

Felii pierdute de istorie
Prin urmare, aşteptând să explodeze Natura cum trebuie sau măcar să tragă o ropotă să mergem la cascade, vă propunem în stil “Ştiaţi că” o serie de evenimente şi de întâmplări interesante din Maramureş pe care (probabil) le-aţi fi putut rata.
*La 4 februarie 1945, după aşa zisa rezoluţie a Unirii Maramureşului cu URSS forţată de prefectul Ivan Odoviciuc, limba ucraineană a devenit limbă oficială a Maramureşului. Vreme de câteva săptămâni, dar tot e ceva. În exact aceleaşi timpuri, generalul Gh. Avramescu ce conducea Armata 4 Română din munţii Tatra, auzind de încercarea de alipire a Maramureşului, gândeşte o altă întoarcere a armelor şi părăsirea frontului, pentru a salva Maramureşul. Dispare în condiţii neelucidate până acum, scrie Gheorghe Onişoriu, secretar al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
*Cimitirul militar de la Miraj de pe Valea Vaserului a fost ideea colonelului Richard Van Rango a regimentului Fiedler de vânători de munte. Sunt 105 soldaţi îngropaţi, majoritatea austrieci, germani, 4 austro-ungari şi 4 ruşi, în urma luptelor de la Măcârlău în primul război mondial. Ar mai exista, scrie istoricul Laurenţiu Batin, încă alte 400 de morminte de vânători de munte germane în munţii Maramureşului şi ai Rodnei.
*Am mai avut şi alţi haiduci în Maramureş, în afară de Pintea Viteazul nostru. În secolul 18 a existat un anume Corbul, închis la Sighet cu alţi doi tâlhari, pregătit pentru executare şi…amnistiat în urma insistenţelor stareţului mănăstirii Bedeu. Alt haiduc a fost Rîşco din Rona de Jos, din familie de nemeşi. O poteră pornită din Sighet îl prinde în 1846 şi-l spânzură pe un vârf de deal din Rona, cu alţi patru. Scenă de western în toată regula! Alt haiduc de aici a fost Nikola Suhaj, tâlhar din Transcarpatia la început de secol 20. Slovac din Boureni, a apărut în romanul istoric al lui Ivan Olbracht, a fost soldat imperial dezertor. Prins, judecat, a evadat înainte de execuţie. E trădat în 1921 de un cârciumar evreu care-i mituieşte trei haiduci ce-i atacă cu topoarele, la o beţie, pe Nikola şi pe fratele Jura, scrie dr. Gabriel Virgil Rusu. Nu-i uităm pe partizanii noştri, printre care, iată…subiect la modă, erau şi legionari ai acelor vremuri, fugiţi din faţa comuniştilor. Cei neadaptaţi la vremuri, pentru că, dacă ne amintim miştocăriile marelui Păstorel Teodoreanu, s-au adaptat şi ei… “Căpitane, nu fi trist!/Garda merge îna­inte/Prin partidul comunist! /Din Craiova pân’ la Iaşi/Se resimte lipsa sării,/Fiindcă cei mai multi ocnaşi/Au ajuns la cârma ţării”. Unul din grupurile de partizani din Maramureş purta numele de „Mănunchiul legionar”.

*Baia Sprie a cunoscut mai multe accidente miniere, de-a lungul vremurilor, scrie Gheor­ghe Muntean. În 1919, doi morţi, în 1925 mai, alţi doi morţi. Pe 28 mai 1925, altă surpare. În 1928, are loc un atentat cu dinamită la casa inginerului Antonescu. Apoi, alt atentat împotriva directorului minei Baia Sprie. Ca în octombrie 1935, minerul Francis Brezowsky îşi leagă la brâu dinamită şi se aruncă în aer! Au urmat alte morţi “forţate”, în minele – închisori politice Baia Sprie, Cavnic şi Nistru.
*Ucrainenii sunt aici în Maramureş cu mult înaintea a ce credeam. Poienile de sub Munte e atestată în diplomă de partaj dintre Bogdan şi nepoţii Ioan şi Ştefan, fiii lui Iuga, încă din 1353, apoi iar în 1411. La fel, Alexandru Filipaşcu vorbeşte de două feluri de ucraineni aici, unii trăiau în munţi, alţii erau iobagi pastorali, dar locurile depopulate din Bereg şi Ung ar fi fost populate de Teodor Koriatovici cu 40.000 de ruteni veniţi din Galiţia, alungaţi de litvani.
*După lupta de la Mohacs- 1526, când Ungaria a devenit paşalîc turcesc iar Transilvania principat vasal, Maramureşul avea de trimis în anul 1672 câte 30 de căruţe cu alimente taberei turceşti a sultanului Mehmet din Polonia plus 550 de florin restanţe.
*În ianuarie 1916, în lagărul de la Copilaş unde lucrau prizonieri de război erau aduşi drept paznici-supraveghetori… 42 de învăţători cehi!

*Când cu foametea de la finele celui de-al doilea război mondial, în primăvara lui 1945, oamenii din sate din Maramureş se hrăneau cu urzici amestecate cu făină făcută din coceni de porumb! În paralel, izbucnea epidemie de tifos exantematic.
*Recent sărbătoritul Vida Gheza se căsătorea în august 1944 cu pianista Elisabeta Kadar, fiica pictorului băimărean Geza Kadar, rutean din Sighet, care a pictat icoane şi biserici din Racşa, Şişeşti, Făureşti, Cărpiniş, Sighet şi Muncaci. Ce mică e lumea…
*Cei care au înfiinţat combinatul Phoenix din Baia Mare au fost doi fraţi evrei, Artur şi Oskar Weizer, veniţi din Brno, Cehia. Erau ingineri chimişti. Au înfiinţat şi clubul Phoenix, patinoarul de la Chios, prima echipă de fotbal şi primul teren aferent. Aveau 3500 de angajaţi, ca în 1944 să ajungă la Auschwitz. Oskar Weizer a supravieţuit, dar a murit în sărăcie în Bucureşti.
*În 1411 e pomenită existenţa monetăriei din Baia Mare, unul din cele mai mari ateliere de gen din Ardeal. *În 1490, Baia Mare este ocupat de trupe poloneze ale prinţului Ioan Albert, pretendent la tronul Ungariei după moartea lui Matei Corvin. În 1552, oraşul e iar ocupat de habsburgii generalului Castaldo, ca în 1567, principele Transilvaniei Ioan Sigismund să atace iar oraşul.
*În 1606 e semnalată prima berărie din Baia Mare, în sens de fabrică, nu de bar-terasă. În 1642 e semnalat prima dată castanul comestibil. În 1643, Baia Mare avea… 12 străzi. Baia Mare n-a scăpat de necazuri, peste ani. În 1710, oraşul e atins de o molimă de ciumă, populaţia s-a înjumătăţit. În 1778, o invazie de lăcuste în august distruge toate culturile din jurul oraşului, au urmat doi ani de foamete.
*În 1800, Baia Mare avea 46 de mine particulare, 11 şteampuri şi două cuptoare. În 1872, se monta primul funicular, la Valea Roşie.
Nu în ultimul rând, cu tot respectul pentru Dvs., cititorii avizaţi, un act de restitutio, în urma unui comentariu răutăcios. Aparent jigneam românismul considerându-l pe Ho­llosy Simon pictor maghiar. Că e român-armean, c-aşa au zis istoricii. Bine era să fie, dar ne bucurăm de el şi de Şcoala băimăreană de Pictură şi aşa, orice o fi fost! A fost maramureşean de-al nostru, indiferent ce naţionalitate ar fi avut. Însă era dificil ca el să fi fost român verde când a avut patru fraţi, care se numeau Jozsef, Geza, Istvan, Kornelia. Cum ar veni…puţin probabil ca el să fi fost Simion.
Lista curiozităţilor din istoria Maramureşului este foarte lungă şi din ce în ce mai interesantă, aşa că vom reveni.