PAMFLET ☺ Strada Gării fără cotețe de porci!?!

0
63

Zău că ne place știrea, like și share fără să cerem/căpătăm nimic! Fără influenceri, numa’ zicem: ”Am demarat procedura de achiziție pentru execuția proiectului de prelungire a străzii Gării! Vorbim despre o investiție care se ridică la 12 milioane de lei fără TVA, o dorință veche a băimărenilor care locuiesc în această zonă și nu numai. Construim, practic, o legătură directă între strada Vlad Țepeș și bulevardul Unirii, asigurând totodată accesul la creșa mare din cartierul Pintea, aflată deja în construcție. Printre altele, proiectul include realizarea rețelei de apă și canalizare, iluminat public, trotuare pe ambele sensuri, pistă de biciclete de 2 metri lățime, amenajarea de zone verzi între trotuar și pista de biciclete, Un nou sens giratoriu pentru fluidizarea traficului, 152 de locuri de parcare în fața Creșei Mari și de-a lungul străzii”.
Doar întrebăm dacă rămân cotețele de porci de către Tanatorio sau le trecem ca grădină Zoologică?

Atac la Dottore. Persoană publică sau ce-o fi, mă rog…

„Nici nou, nici independent, în niciun caz suveranist autentic, V.P. încearcă, din nou, să joace rolul liderului providențial, sperând că memoria alegătorilor români este scurtă. În realitate, se lansează într-o nouă încercare de a aduna voturi din bazinul P…, partid în care ba e, ba nu e, în funcție de “agende” personale sau mai puțin publice, interese sau iluzii utopice. Rezultatele carierei politice ale lui V.P. sunt elocvente. A fondat partide care fie au dispărut, fie s-au întors la P… cu coada între picioare, a dinamitat relațiile României cu partenerii euroatlantici, a avut relații catastrofale cu partenerii politici în alianțe și coaliții, iar lista ar putea continua”.
Bine zis, corect, doar că și dvs. aveți sau ni se pare pusă acolo o păpușă Chuckie, doar că adormită, nu musai violentă?

O micuță neînțelegere a istoriei

Un fost și probabil foarte fost politican și semiedil maramureșean citează ceva din Bertrand Russel.
Vine replica: „Sper că realizați că-l citați pe unul dintre părinții COMUNISMULUI în Europa!”
El insistă: „Sigur comunist nu a fost! Dar a fost laureat al Premiului Nobel, a militat pentru pace, a criticat pe Hitler dar si mai mult pe Stalin si pe comuniști etc etc”.
Ne-am documentat…a fost chiar mai rău, deși o minte strălucită. „… initially supported appeasement against Adolf Hitler’s Nazi Germany, before changing his view in 1943, describing war as a necessary „lesser of two evils”.
În 1942, Russell argued in favour of a moderate socialism, capable of overcoming its metaphysical principles. Russell also expressed support for guild socialism, and commented positively on several socialist thinkers and activists”. Just so You know, sir/Mister D. Adevărat, Russell „is credited with being one of the founders of analytic philosophy. He wrote on major areas of philosophy except aesthetics. He was prolific in the fields of metaphysics, logic and the philosophy of mathematics, the philosophy of language, ethics and epistemology”.
Da, șefu’? Nu-i neagă nimeni meritele. Dar adevărurile au nuanțe, când pui mâna pe cărți.

Luptăm sau ne (prea)facem?

„Lupta împotriva drogurilor și prevenirea tragediilor pe care această dependență le provoacă, reprezintă o prioritate pentru Guvern dar și pentru noi, parlamentarii P… Recent, s-au făcut pași concreți pentru ca noua agenție care va înlocui Agenția Națională Antidrog, și anume Agenția Națională pentru Prevenția Dependenței de Droguri, să fie cât mai eficientă și să vină în sprijinul celor care au nevoie de ajutor în lupta cu adicțiile. Astfel, a fost completat cadrul legislativ pentru ca agenția să devină funcțională și să ofere servicii medicale, psihologice și sociale mai accesibile. Finanțarea tratamentelor va fi asigurată atât prin Ministerul Sănătății, cât și prin Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. A fost extinsă lista tratamentelor disponibile în centrele de sănătate mintală pentru prevenirea și combaterea dependențelor și au fost desemnate 43 de centre de sănătate mintală la nivel național. Iar un astfel de centru va funcționa și în Maramureș, în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare”.
În sfârșit, se înțelege că e bai? Sau se acceptă că vinovatul e într-un final în vilă de lux, apărat de bodyguarzi și chiar informat pe loc de instituții, nu copchilul ăla amărât. Vedem mai încolo dacă e doar o feștire sau o abordare reală…

Pe ei! Pe ei și pe mămica lor!

„Mobilizare generală pentru București, 1 martie: Vino și tu, de la ora 14:00, în Piața Universității, alături de C.G., la cel mai mare protest organizat vreodată în București. Pentru transport, ia legătura cu coordonatorul A… Maramureș – 075…. Dacă ești membru A…, ai transport gratuit!”
N-a fost cel mai mare, a fost doar gălăgios. Altul, deputat.
„La A… se muncește! Mâine avem moțiunea împotriva guvernului Ciolacu, sâmbătă ne vedem cu toții la București, la cel mai mare protest din ultimii 35 de ani”.
La profil, scrie „Lives in Brussels, Belgium”, adică patriot din deplasare? Tocmai din capitala conducerii Europei decadente, globaliste?
Dar peste toate, postare a unui inconștient: „Cetățenii patrioți care s-au deplasat la mitingul din 1 martie… și nu și-au ridicat diurnele, sunt așteptați luni….la sediile organizațiilor județene ale partidului. Trebuie sa aducă acte (foto selfie ar fi bun) că au prezenți la miting în timpul discursurilor. Acest comunicat este strict pentru membrii și simpatizanții A…, nu ne interesează membrii POT sau ai altor formațiuni politice. Semnat Președinte filiala A…”
Unde ești tu Soroș Doamne?!?

Am cravata meaaaa, sunt pionieeeer

Din categoria “Țara arde, babele se piaptănă” (vezi superbul cântec al lui Ioan Gyuri Pascu…), un politician de-al nostru se mădărește/cochetează/coafează. Singur.
„Când am primit această cravată, inspirată de operele lui Constantin Brâncuși și creată de designerul român … mi s-a spus că e un simbol al curajului de a sculpta schimbarea. Mi-a fost dăruită după ce maramureșenii mi-au încredințat al doilea mandat de deputat, cu mesajul clar că fiecare pas înainte trebuie să însemne ceva, să lase ceva în urma mea. Iar asta este, cu certitudine, un aspect important al vieții și activității mele. Astăzi, de Ziua Națională Constantin Brâncuși, am purtat cravata cu mândrie la expoziția „Brâncuși Universal” de la Palatul Parlamentului. Nu doar ca un gest simbolic, ci ca un manifest”.

Acest material este un pamflet și trebuie tratată ca atare. Libertatea de exprimare a presei beneficiază, conform art. 255 Cod civil, de o protecție suplimentară, măsurile provizorii preconizate neputând opera împotriva jurnaliștilor decât în situații excepționale: prejudicii grave, atingerea dreptului la viață privată, evident nejustificată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.