Proiectul ”Dar din dar se face rai”, la bilanț

0
11

Conducerea Crucii Roșii Maramureș a făcut un bilanț al proiectului caritabil „Dar din dar se face rai”, derulat pe parcursul lunii decembrie. Alături de 50 de voluntari, peste 500 de persoane din categoriile vulnerabile s-au bucurat de un ajutor în pragul sărbătorilor de iarnă.
Dincolo de bunurile materiale, oamenii au simțit că nu au fost uitați și că sunt mulți alții solidari cu ei, în clipele grele ale vieții.
”Luna decembrie a fost, pentru noi, un prilej de a aduce lumină și speranță în casele celor aflați în dificultate. Prin proiectul «Dar din dar se face rai», Filiala Maramureș a Crucii Roșii Române, alături de 50 de voluntari dedicați, a reușit să sprijine 502 beneficiari din comunități vulnerabile, oferindu-le ajutor concret
Am pregătit și distribuit 156 de pachete cu alimente și produse de igienă în localitățile: Vă­rai, Durușa, Baia Mare, Iadăra, Stejera, Remetea Chioarului, Șomcuta Mare, Valea Chioarului, Mesteacăn, Dănești, Tulghieș, Lucăcești, Remeți pe Someș, Sighetu Marmației, Coaș, Berchez, Berchezoaia, Roșia și Bu­teasa. Evenimentul nostru caritabil, meciul de handbal, a fost un real succes, contribuind la strângerea de fonduri pentru aceste donații, iar campania «Banca de alimente» a avut un impact semnificativ în colectarea resurselor necesare” – au precizat reprezentanții Crucii Roșii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.