Anna este lucrător de tineret la DEIS. Lucrează cu tinerii ucraineni, dar şi cu băimărenii. O fată minunată, harnică și deșteaptă, care a fugit din Ucraina printre gloanțe. Povestea ei este impresionantă, la fel ca toate poveștile de suferință ale ucrainenilor fugiți din calea războiului.
Astăzi, când se împlinesc 3 ani de când a început războiul, Asociaţia DEIS împărtășeşte gândurile Annei, o mărturie despre pierdere și dor. Cuvinte care te ating și care arată că, deși războiul îți poate lua casa, nu îți poate lua amintirea și iubirea pentru locurile natale.
Iată ce a scris Anna:
“Trei ani de durere. Trei ani de război.
Cât de ironic este că, în secolul XXI, cineva poate pur și simplu să intre în casa ta, să o ia, să o numească a sa și să nu te mai lase niciodată să te întorci. A ta. Luată. Fără drept de întoarcere.
Îmi este dor de Mariupol. Dar să mă întorc acolo ca să trăiesc? Nu, pentru că orașul care a fost casa mea nu îmi mai aparține. Casa mea a dispărut în focul războiului din 2022.
Dar sper că într-o zi mă voi putea întoarce la Mariupol, voi merge pe străzile care cândva îmi erau atât de familiare, dar care acum îmi sunt străine, voi respira aerul sărat al mării și voi spune: „La revedere.”
Această rană nu se vindecă. Doar devine parte din tine. Așa cum războiul a devenit parte din Ucraina și din poporul său.
Dar chiar și printre ruine, rămâne ceva ce nu poate fi luat – amintirea și dragostea pentru casă”.
