Asociația Oameni Buni • „Există viață și după cancer”

0
43

Fiecare persoană care ajunge să fie diagnosticată cu cancer trăiește o dramă. Atât ea, cât și familia și aparținătorii. În acele clipe grele, în care totul poate părea pierdut, există oameni care pot oferi sprijinul de care fiecare pacient are nevoie. Așa s-a născut și Asociația Oameni Buni, filiala Baia Mare, desprinsă din asociația mamă de la Cluj.

Alina Daczer, din Baia Mare, ne povestește că înființarea asociației din municipiul reședință de județ este strâns legată cu povestea ei, cu lupta ei împotriva acestei afecțiuni. “Povestea acestei asociații a început cu povestea mea. Dintr-o persoană foarte sănătoasă, în 2021 tocmai ce împlinisem 50 de ani, când simțeam că viața mea este perfectă – aveam un job care-mi plăcea, fiica mea era realizată, aveam o căsnicie fericită -, atunci, am fost diagnosticată cu cancer la sân, pe data de 29 decembrie, 2021. Atunci am primit rezultatul de la biopsie. A fost un șoc. Viața ți se schimbă total, nu prea știi pe ce drum să o apuci. Dar cauți informații și Dumnezeu îți trimite oameni care să te călăuzească și să te îndrume. Am făcut tratamentul la Cluj, 8 ședințe de chimioterapie, a urmat operația de mastectomie totală sân stâng și 25 de ședințe de radioterapie. Pe durata radioterapiei am stat la Cluj și atunci am aflat de Asociația Oameni Buni. M-au primit cu atât căldură și empatie, încât am simțit că mă ajută să trec mai departe și să văd viața altfel, să înțeleg că există viață și după cancer. Am participat la câteva din proiectele lor, la un grup de sprijin unde am fost coordonați de două doamne psiholog, am făcut parte dintr-un proiect, (On)Cool Art, care este cartea de vizită a asociației. Adică pacienții oncologici sunt pictați pe cicatrici oncologice și se fac tablouri. Tablourile noastre sunt în diverse clinici din țară, avem 5 tablouri în Spitalul Județean din Baia Mare la secția de radioterapie”, a declarat Alina Daczer, reprezentant al Asociației Oameni Buni, Filiala Baia Mare.
Asociația din orașul nostru a fost prima filială înființată din țară și a crescut considerabil în cei doi ani de activitate.
„La asociație (n. red. din Cluj) am întâlnit persoane care au trecut prin cancer, care zâmbeau, care trăiau o viață normală. Asta mie mi-a dat putere să merg mai departe. Totodată, am înțeles că este nevoie și la Baia Mare de așa ceva. A fost visul meu care a devenit realitate pe data de 10 februarie 2023. De curând am împlinit 2 ani de activitate. În acei doi ani ne-am dezvoltat foarte mult. Am început de la 5-6 paciente și acum suntem 36, din care 15-16 vin săptămânal”, mai explică Alina Daczer.

Pacienții oncologici sunt stigmatizați

În cadrul asociației se află în derulare mai multe proiecte, toate oferite gratuit, care au rolul de a oferi soluții la dificultățile cu care se confruntă pacienții oncologici.
„Cel mai popular proiect este atelierul de art-terapie, unde facem diverse lucrușoare, croșetăm, decorăm obiecte prin tehnica șervețelului și împletind fire, împletim și povești de viață. Ceea ce este foarte benefic pentru noi toate. Faptul că aparții unei comunități care te înțelege și nu te judecă. Din păcate, pacienții oncologici sunt stigmatizați. De-a lungul tratamentului oncologic pe care l-am făcut și de când mă ocup de filiala de la Baia Mare am întâlnit diverse situații. Sunt persoane care se retrag din viața pacientului oncologic, nu pentru că nu le pasă, ci pentru că nu știu cum să se comporte cu pacientul oncologic. Se gândește că dacă sun, poate deranjez, dar nu este așa. Pune mâna pe telefon și sună, pentru că un telefon poate schimba ziua sau chiar viața unui pacient oncologic. Nu se poate să treci singur prin această boală și nimeni nu ar trebui să o facă. Familia este în prima linie, pentru că ei sunt mereu cu tine. Dar ai nevoie de prieteni și, din experiență vă spun, de comunitate. Pentru că într-o comunitate tu ai exemple de persoane care au trecut prin această boală și duc o viață normală”, povestește aceasta.

Peruci gratuite pentru femeile care și-au pierdut părul

În plus, se oferă consiliere psihologică de grup, sesiuni săptămânale de sport, diverse sesiuni de înfrumusețare sau chiar peruci gratuite, pentru persoanele care își pierd podoaba capilară în urma tratamentelor.
„O problemă majoră în viața pacientelor oncologice este faptul că, după tratamentul cu chimioterapie își pierd podoaba capilară. Este foarte greu pentru o femeie să treacă peste acest hop. Noi și aici venim în întâmpinarea pacientelor și oferim gratuit peruci. Știm că sunt foarte scumpe, nu toată lumea și le permite. Le oferim printr-un contract, pe un an de zile. Dacă este nevoie de mai mult, atunci se prelungește contractul. Știu din proprie experiență că, după ce ai trecut prin asta, nu mai ai nevoie de perucă, ai părul tău. Dacă peruca este într-o stare bună de ce s-o țin în dulap sau s-o arunc, mai bine o dau mai departe. Sunt igienizate și le dăm mai departe. Nu pot să exprim în cuvinte bucuria de pe chipul doamnelor care le-au primit gratuit”, mărturisește Alina Daczer.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.