Asociația ASSOC • Un gest anonim, dar plin de bunătate

0
19

Zilele acestea, Asociația ASSOC a avut parte de o surpriză plăcută, din partea unei persoane cu suflet mare. Aceasta a făcut donații persoanelor adulte cu dizabilități din cadrul Centrului Pinochio, oferind pachețele cu fructe.
“Am fost surprinși de generozitatea unui domn care a venit în vizită la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoanele adulte cu dizabilități CIA Pinochio din Cărbunari. Fără să își dezvăluie identitatea, a coborât din mașină având un singur gând: să ofere un strop de bucurie celor 14 beneficiari din centrul nostru.
Cu brațele pline de portocale și banane, și cu o inimă mare, acest om a dorit doar să se asigure că toți sunt prezenți și să le aducă un zâmbet. Nu a cerut nimic în schimb, ci doar și-a dorit să facă o faptă bună, rămânând anonim. Astfel, vrem să îi transmitem un sincer Mulțumesc! din partea noastră, a beneficiarilor și a întregii echipe. Astfel de gesturi ne reamintesc că bunătatea există și că, uneori, oamenii buni apar exact atunci când avem nevoie de ei.
Dacă acest mesaj ajunge la dumneavoastră, să știți că ne-ați bucurat sufletele!”, au transmis reprezentanții Asociației ASSOC.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.