Maramureșul, o prezență cu tradiție în cadrul Târgului de Turism al României, a atras ca un magnet vizitatorii interesați de experiențe culturale unice, precum rutele turistice, meșteșugurile locale, festivalurile tradiționale și gastronomia specifică zonei. Printre vizitatorii standului s-au numărat ministrul Economiei, ministrul Finanțelor, dar și primarul municipiului Chișinău. În cadrul evenimentului, satul Breb a primit din partea Organizației Mondiale a Turismului diploma care atestă includerea satului în Programul Upgrade al competiției Best Tourism Villages 2024.
Din delegația județului Maramureș au făcut parte reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, ai Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș, ai Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, ai Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și ai Centrului Local de Informare Turistică Tăuții-Măgherăuș. N-au lipsit nici demonstrațiile de meșteșugărit din partea artiștilor: Liliana Ghilvacs – olărit, Viorelia Butcure – podoabe tradiționale, Ioan Petric – sculptură în lemn și Ionel Sima – drănițit. De asemenea, turiștii au putut achiziționa pachete turistice în Maramureș direct de la operatorii economici.
În deschiderea evenimentului, standul Maramureșului a primit vizita Ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan și a Ministrului Finanțelor, Tánczos Barna, care au fost întâmpinați cu ospitalitatea celebră a maramureșenilor. Printre vizitatorii distinși care au poposit în micul univers maramureșean din cadrul Romexpo s-au mai numărat și primarul municipiului Chișinău, dar și reprezentanți ai organizațiilor naționale de turism.
De asemenea, televiziunile naționale și internaționale au difuzat reportaje despre oferta generoasă a județului Maramureș din spațiul expozițional. “Dacă ar fi să condensăm eforturile de promovare a județului într-un singur mesaj, acesta ar fi acela că aici, în Maramureș, turiștii nu sunt doar vizitatori, ci devin parte din povestea autentică a locului. Ei vin în calitate de vizitatori, pleacă prieteni și, deseori, revin cu drag și dor de Maramureș, în mijlocul nostru. Iar noi, bucuroși de oaspeți, îi așteptăm în număr cât mai mare”, au punctat oficialii Consiliului Județean Maramureș.