Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare au realizat o nouă activitate menită să-i învețe pe cei mici deprinderi legate de o igienă personală corectă.
”Obiectele de igienă personală sunt produse esențiale pentru menținerea curățeniei și sănătății corpului. Acestea ajută la prevenirea infecțiilor și contribuie la o stare generală de bine. Tematica a fost dezbătută, în cursul acestei săptămâni, la Grădinița de Arte din Baia Mare, unde asistentul medical din cadrul Serviciului Medicină Școlară și Universitară le-a prezentat copiilor obiectele de igienă personală, utilitatea și frecvența de întrebuințare a acestora.
Întâlnirea a fost una interactivă, astfel că cei mici au acceptat cu bucurie provocarea și au numit obiectele de igienă personală, modul lor de folosire, precum și câteva reguli de igienă cunoscute de ei. Copiii învață despre igiena personală de la o vârstă fragedă, atât acasă, cât și în cadrul unităților de învățământ, deprinzând astfel reguli fundamentale care duc la dezvoltarea lor sănătoasă și îi ajută să stabilească relații pozitive cu cei din jur” – au explicat reprezentanții DAS Baia Mare.